Video A pierdut primele OPT game-uri ale meciului și nimeni nu se aștepta la ce a urmat
articol scris de Digi Sport01.05.2024, 11:26
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Jucătoarea americană Madison Keys (29 de ani, 20 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro, după ce a învins-o cu 0-6, 7-5, 6-1 pe tunisianca Ons Jabeur (29 de ani, 9 WTA), cap de serie numărul opt.
Madison Keys a revenit spectaculos și s-a calificat în semifinale la Madrid
Galerie Foto
Jabeur, campioană la Madrid în 2022, a câştigat fără probleme primul set, cu 6-0, în doar 24 de minute, iar apoi a condus cu 2-0 în actul secund şi părea că se îndreaptă către o victorie facilă. Keys a avut însă o revenire spectaculoasă şi a întors soarta meciului, reuşind să se impună după o oră şi 33 de minute de joc. ”Revenire magică”, au scris cei de la WTA.
VIDEO Finalul meciului Keys - Jabeur
Americanca se va lupta pentru un loc în finală cu poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial şi principala favorită, care a eliminat-o la rândul ei în trei seturi, 4-6, 6-0, 6-2, pe brazilianca Beatriz Haddad Maia.
Miercuri sunt programate ultimele două meciuri din sferturile de finală ale turneului feminin de la Madrid: Iulia Putintseva (Kazahstan) - Elena Rybakina (Kazahstan/N.4) şi Aryna Sabalenka (Belarus/N.2) - Mirra Andreeva (Rusia). Partidele pot fi urmărite în direct la Digi Sport.
Anul trecut, Aryna Sabalenka a învins-o în trei seturi, 6-3, 3-6, 6-3, pe Iga Swiatek în finala turneului de la Madrid, notează Agerpres.
Etichete: wta madrid , madison keys , keys jabeur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții