"A făcut un pas uriaș pentru a-și demonstra nevinovăția". Cum vede presa din Spania cazul de dopaj al Simonei Halep
articol scris de Digi Sport07.12.2022, 13:54
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La jumătate lunii octombrie, Simona Halep (31 de ani) a fost suspendată provizoriu din tenis după ce a fost depistată pozitiv la un test anti-doping efectuat la US Open.
"Este pe drumul cel bun"
După mai multe săptămâni de incertitudine creată în jurul viitorului Simonei Halep în tenis, sportiva din România ar fi reușit să facă un pas important în ceea ce privește demonstrarea nevinovăției.
În acest moment, Simona Halep trebuie să demonstreze că substanța interzisă a ajuns în corpul său în mod accidental, asta după ce a consumat un aliment nutritiv, iar pe eticheta acestuia nu era specificată prezența Roxadustatului.
După apariția acestor informații, publicațiile internaționale au început să dezbată din nou acest subiect, iar spaniolii sunt de părere că fostul lider mondial se îndreaptă spre cea mai importantă "victorie" a carierei.
"Simona Halep a făcut un pas uriaș pentru a-și demonstra nevinovăția. Românca este aproape să aibă suspendarea de patru ani redusă sau chiar ridicată după ce a oferit dovezi decisive. Românca și echipa ei medicală și juridică au lucrat conștiincios în ultimele luni.
O legendă a tenisului ca ea nu vrea să-și încheie cariera cu această pată pe CV și are deplină încredere că își poate dovedi nevinovăția. Ea este pe drumul cel bun", au notat jurnaliștii de la Punto de Break.
Simona Halep a prezent modul în care substanța interzisă i-a ajuns în corp
Cristian Jura, judecător la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne, a oferit ultimele detalii despre situația româncei.
"Se pare că s-a identificat modalitatea prin care Roxadustat-ul a pătruns în organismul sportivei, și anume prin ingerarea unui supliment alimentar contaminat. Produsul contaminat este un produs care conține o substanță interzisă care nu este precizată pe eticheta produsului sau în informațiile accesibile printr-un demers rezonabil de căutare pe internet", a spus Jura, conform Prosport.
Simona Halep ar putea să scape astfel de suspendare, chiar și provizoriu, după ultimele evenimente petrecute și problemele aduse la dosar.
"Sportiva se află, în continuare, în acest moment între ridicarea suspendării, respectiv eliminarea oricăror sancțiuni și suspendarea de 4 ani din activitatea sportivă. Așa cum afirmam și cu altă ocazie suspendarea poate fi redusă sau chiar anulată dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de Codul Mondial Anti-Doping.
Să se stabilească foarte clar modul cum a pătruns substanța în organism și lipsa intenției sportivului de a lua substanța interzisă pentru îmbunătățirea performanței sportive. Una dintre condiții a fost îndeplinită, s-a stabilit clar modul în care a ajuns substanța în organismul sportivei.
Urmează ca sportiva să demonstreze și lipsa vinovăției și a neglijenței. Adică, sportivul sau altă persoană să dovedească faptul că nu a știut sau suspectat și că nu putea în mod rezonabil să știe sau să suspecteze, chiar prin manifestarea celei mai atente precauții, faptul că a folosit sau că i s-au administrat substanțe interzise sau metode interzise sau că, într-un alt mod, a încălcat reglementările anti-doping", a continuat Jura.
Etichete: tenis , simona halep , dopaj halep , presa spania halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții