România, în primele 4 țări din lume! Final de aventură la Cupa Mondială de tenis de masă
articol scris de Digi Sport08.12.2024, 13:22
Supercupa Spaniei: Real Madrid - Mallorca, joi, 21:00, DGS 1
Scoția Premiership: Dundee - Rangers, joi, 22:00, DGS 2
România s-a clasat pe locul al patrulea la Cupa Mondială de tenis de masă pe echipe mixte de la Chengdu (China), după ce a pierdut, duminică, finala mică disputată contra Hong Kong-ului, cu scorul de 2-8. Anterior, fusese eliminată de China în semifinale, scor 1-8.
Finala competiţiei se va disputa între China şi Coreea de Sud. La ediţia de anul trecut a competiţiei, România nu a reuşit să treacă din prima fază.
România a ratat medalia de bronz la Cupa Mondială de tenis pe masă, dar s-a clasat în TOP 4
Perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs a fost învinsă în meciul de dublu mixt de cuplul Kwan To Yiu/Wing Lam Ng cu 0-3 (3-11, 6-11, 9-11). La simplu feminin, Bernadette Szocs a pierdut cu 1-2 (7-11, 11-8, 11-7) în duelul cu Hoi Kem Doo.
Eduard Ionescu a pierdut şi el la simplu masculin, 1-2 (11-9, 5-11, 9-11) cu Chun Ting Wong, iar la dublu masculin, Darius Movileanu şi Eduard Ionescu au pierdut în faţa cuplului Chun Ting Wong/Kwan To Yiu cu 0-1 (4-11).
De altfel, România nu a reușit niciodată să ocupe un loc pe podium la acest turneu final. Chiar și fără medalie, România a făcut o figură frumoasă la turneul din China, unde a reușit să se claseze peste țări precum Japonia, Germania, Franța și SUA.
Agerpres
Etichete: romania , bernadette szocs , ovidiu ionescu , adina diaconu , eduard ionescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții