România, în optimi la Campionatul Mondial de tenis de masă. ”Tricolorele” au învins Serbia
articol scris de Digi Sport19.02.2024, 13:02
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Selecţionata feminină a României s-a calificat direct în optimile de finală ale Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Busan (Coreea de Sud), luni, după ce a învins Serbia cu 3-1 în ultimul său meci din Grupa a 7-a.
România a câştigat grupa cu victorii pe linie, 3-0 cu Suedia, 3-0 cu Canada, 3-1 cu Singapore şi 3-1 cu Serbia.
Bernadette Szocs și Andreea Dragoman au adus calificarea României în optimile CM de tenis de masă
Meciul jucat contra Serbiei a fost mai dificil decât era de aşteptat, cea mai bună jucătoare a României, Bernadette Szocs, fiind condusă cu 2-1 la seturi de Sabina Surjan, care ameninţa să restabilească egalitatea (2-2).
În cele din urmă, Bernie s-a mobilizat şi a întors scorul, câştigând cu 3-2, iar acest punct a parafat victoria tricolorelor.
Szocs a obţinut două victorii, 3-0 (11-8, 11-4, 11-7) cu Tijana Jokic şi 3-2 (12-10, 8-11, 10-12, 11-6, 11-5) cu Surjan, celălalt punct al tricolorelor fiind adus de Andreea Dragoman, 3-1 (11-6, 11-6, 5-11, 11-8). Punctul Serbiei a fost adus de Izabela Lupulesku, victorioasă cu 3-1 (4-11, 11-9, 12-10, 11-4) în faţa Elenei Zaharia.
România ocupă primul loc, cu 8 puncte (4 jocuri), urmată de Suedia, 5 puncte (3 j), Singapore, 4 p (3 j), Serbia, 4 p (3 j), Canada, 3 p (3 j).
Lotul feminin este format din Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Andreea Dragoman, Adina Diaconu, Elena Zaharia, antrenorii Viorel Filimon, Mihaela Şteff şi kinetoterapeutul Petruţ Ghiţă.
La competiţie participă 40 de echipe, la feminin şi masculin. Campionatele Mondiale pe echipe sunt criteriu de calificare pentru JO Paris 2024, iar primele opt echipe vor avea asigurată calificarea directă la Jocurile Olimpice.
Câştigătoarele grupelor se vor califica direct în optimile de finală, iar formaţiile de pe locurile 2 şi 3 vor accede în şaisprezecimi. La ultimele două ediţii ale CM, 2018 (Halmstad, Suedia) şi 2014 (Tokyo, Japonia), echipa naţională feminină a obţinut locul cinci.
Etichete: bernadette szocs , campionatul mondial de tenis de masa , andreea dragoman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții