România are asigurată prima medalie la Campionatele Europene de tenis de masă de la Munchen
articol scris de Digi Sport15.08.2022, 13:44
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Perechea formată din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a asigurat României prima medalie la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Munchen, duminică, după calificarea în semifinalele probei de dublu mixt.
În şaisprezecimi, Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs au trecut de ucrainenii Anton Limonov/Solomia Brateiko, scor 3-1 (11-3, 4-11, 11-9, 11-6).
Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs au asigurată o medalie la Campionatele Europene de tenis de masă prin calificarea în semifinale
În optimi, cei doi români au dispus de cuplul Luka Mladenovic/Ni Xia Lian (Luxemburg), cu 3-1 (12-10, 9-11, 11-7, 11-8), în sferturi i-au învins pe polonezii Samuel Kulczycki/Katarzyna Wegrzyn (Polonia) cu 3-1 (11-5, 11-9, 5-11, 14-12), iar în semifinale vor întâlni cuplul austriac Robert Gardos/Sofia Polcanova.
Galerie Foto
Tot la dublu mixt, Elizabeta Samara şi austriacul Daniel Habesohn au câştigat în şaisprezecimi în faţa turcilor Abdullah Yigenler/Ozge Yilmaz cu 3-0 (11-8, 11-7, 11-8), dar au cedat în optimi în faţa perechii franceze Emmanuel Lebesson/Jianan Yuan cu 0-3 (8-11, 9-11, 6-11).
La simplu feminin, Andreea Dragoman a dispus în grupa a 3-a de Kornelija Riliskyte (Lituania) cu 3-0, iar luni o va întâlni pe Dragana Vignjevic (Serbia).
Irina Ciobanu nu a avut emoţii cu Amelia Uce (Macedonia de Nord), de care a trecut cu 3-0 (11-4, 11-3, 11-1), în Grupa a 21-a.
În grupele preliminare va mai evolua Tania Plăian, iar Bernadette Szocs, Elizabeta Samara şi Adina Diaconu sunt calificate direct pe tabloul principal.
La masculin, Rareş Şipoş a trecut în grupă de grecul Georgios Stamatouros cu 3-2 (11-8, 11-7, 5-11, 8-11, 11-6), Darius Movileanu l-a învins, la rândul său, pe Michael Tauber (Israel) cu 3-2 (3-11, 5-11, 15-13, 12-10, 11-9), iar Eduard Ionescu s-a impus în faţa lui Mattias Mongiusti (San Marino) cu 3-1 (11-6, 5-11, 11-2, 11-4). Iulian Chiriţă a debutat şi el cu o victorie, 3-0 (11-6, 11-6, 11-2) cu bosniacul Edin Gutic, precizează Agerpres.
Ovidiu Ionescu e calificat direct pe tabloul principal.
Etichete: bernadette szocs , ovidiu ionescu , campionatele europene de tenis de masa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții