Elizabeta Samara, victorie de răsunet: a învins-o pe campioana olimpică!
articol scris de Digi Sport13.03.2023, 12:29
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Elizabeta Samara a reuşit să o învingă pe chinezoaica Meng Chen, campioana olimpică en titre, cu scorul de 3-2 (6-11, 11-6, 2-11, 11-6, 11-8), în şaisprezecimile de finală ale turneului de tenis de masă Singapore Smash 2023.
Elizabeta Samara a învins-o pe Meng Chen la Singapore Smash 2023
"Sunt bine. Să o înving pe ea e uimitor. Ştiam că am şansa mea, chiar dacă e numărul 2 mondial. Dacă nu dai tot, nu poţi câştiga. E uimitor. Voi sta mai mult în Singapore. Să fiu sinceră, am ştiut că pot lua un set, dar, da... Sunt fericită", a declarat Elizabeta Samara, citată de Agerpres.
Elizabeta Samara este a patra jucătoare non-asiatică învingătoare în fața lui Chen, după ce şi Bernadette Szocs a câştigat în 2022, la WTT Champions Macao.
Samara va juca în optimi contra austriecei Sofia Polcanova.
În turul anterior, Elizabeta Samara a învins-o pe ucraineanca Margarita Pesoţka, tot cu 3-2 (10-12, 8-11, 12-10, 13-11, 11-7), în timp ce Bernadette Szocs a pierdut în faţa chinezoaicei Yidi Wang cu 0-3 (6-11, 9-11, 12-14).
Etichete: elizabeta samara , meng chen , singapore smash 2023
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții