Zlatan Ibrahimovic și cea mai atipică primă întâlnire! Cum și-a cunoscut iubita: ”Am blocat-o” + replica primită în parcare
articol scris de Digi Sport11.12.2021, 17:23
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Zlatan Ibrahimovic și partenera sa, Helena Seger, sunt împreună de aproape 20 de ani, din 2002, iar relația lor a început într-un mod total atipic.
Fotbalistul suedez al lui AC Milan a povestit că și-a cunoscut partenera, conațională care a fost model și în prezent se ocupă de afaceri, și a reușit să-i obțină numărul de telefon după ce i-a blocat mașina într-o parcare.
Galerie Foto
Cum a cunoscut-o Zlatan Ibrahimovic pe Helena Seger
Deși era cunoscut în lumea fotbalului și în 2002, Zlatan Ibrahimovic a dezvăluit că nu s-a prezentat cu propriul nume când i-a scris prima dată Helenei Seger, ci cu numele și culoarea mașinii cu care a blocat-o în parcare.
”Cum am cunoscut-o pe Helena? Ne-am întâlnit pentru că am blocat-o cu mașina. Am parcat într-un loc cu două rânduri de mașini oprite în fața mașinii sale.
I-am cerut și numărul și, când i-am scris prima dată, în loc să-i spun că sunt Ibrahimovic, m-am semnat cu 'Ferrari roșu'. Dar totul a mers bine, suntem fericiți”, a recunoscut Zlatan Ibrahimovic, potrivit Tuttosport.
Ce a spus Helena Seger despre întâlnirea cu Zlatan Ibrahimovic
Helena Seger a vorbit și ea despre inedita primă întâlnire cu actualul partener și a recunoscut că nu a fost tocmai încântată când a văzut că Zlatan Ibrahimovic a blocat-o în parcare.
”Dragoste la prima vedere? În niciun caz. El își parcase Ferrari-ul prost într-o parcare din Malmo. A parcat și m-a blocat, nu mai puteam ieși. Pe un ton morocănos i-am zis să-și mute mașină, dar lui îi plăcea situația”, a povestit Helena Seger.
Helena Seger și Zlatan Ibrahimovic au împreună doi copii.
Etichete: zlatan ibrahimovic , helena seger
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții