Galerie Foto Zlatan Ibrahimovic se antrenează și în vacanță! Suedezul a postat un video spectaculos de pe yacht
06.08.2020, 11:52SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Zlatan Ibrahimovic (38 de ani) își petrece vacanța alături de familia sa, pe un yacht în Marea Mediterană. Atacantul suedez nu a renunțat la antrenamentele fizice nici în pauza competițională.
"Ibra" a dat semnalul revenirii la AC Milan în acest sezon. Odată cu revenirea sa pe San Siro, milanezii au urcat în clasamentul din Serie A și au încheiat pe poziția a 6-a, loc ce le permite să evolueze în preliminariile UEFA Europa League. Contractul lui Zlatan cu AC Milan s-a încheiat la finalul acestui sezon, dar atacantul este în tratative cu "rossonerii" pentru o nouă înțelegere.
Suedezul a postat un video pe contul său de Instagram în care apare făcând exerciții fizice pe yacht-ul pe care își petrece vacanța împreună cu familia sa. Postarea a adunat 2,5 milioane de vizualizări, iar mesajul lui Zlatan a fost simplu: "Faceți ca mine, rămâneți în formă!".
View this post on InstagramDo like me, stay in shape with @buddyfit_it
A post shared by Zlatan Ibrahimović (@iamzlatanibrahimovic) on
Galerie Foto
Zlatan Ibrahimovic are 2 copii cu Helena Seger, dar a fost văzut tot mai des cu Diletta Leotta
Zlatan și fostul fotomodel, Helena Seger, sunt împreună de aproape 20 de ani și au împreună 2 băieți, Maximilian și Vincent. În urmă cu mai puțin de o lună, publicația italiană Calciomercato a relatat că suedezul și celebra prezentatoare TV, Diletta Leotta, s-au întâlnit într-un restaurant de lux, unde au rămas până târziu în noapte.
Nu cu mult timp înaintea întâlnirii nocturne, Diletta Leotta (28 de ani) a apărut într-un clip care a devenit viral alături de Zlatan Ibrahimovic, iar la scurt timp după aceea, frumoasa blondă s-a despărțit de iubitul ei, pugilistul Daniele Scardina.
Etichete: zlatan ibrahimovic , diletta leotta , helena seger
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții