Foto Wanda Nara, cadou de 3.000 € pentru cel mai înfocat fan al său: ”Nu pot să cred”
articol scris de Digi Sport18.01.2022, 15:48
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Wanda Nara (35 de ani), soția lui Mauro Icardi, atacantul lui PSG, l-a făcut fericit pe cel mai înfocat fan al său. Aceasta i-a făcut un cadou în valoare de aproximativ 3.000 de euro.
Partenera și agentul lui Mauro Icardi este recunoscută în Argentina pentru mărinimia de care dă dovadă în relația cu admiratorii săi. Dacă în urmă cu câteva săptămâni a angajat pe loc o tânără, fără să o cunoască, recent, Wanda Nara ”l-a lăsat mască” pe cel mai mare fan al său, cu un cadou surprinzător.
Galerie Foto
Wanda Nara i-a dăruit celui mai înfocat fan al său o geantă de lux, evaluată la aproximativ 3.000 de euro
Un tânăr din Buenos Aires, susținător al Wandei Nara de mai mult de zece ani, a primit de la vedeta sud-americană o geantă de lux Christian Dior, al cărei preț de catalog pornește de la 2.700 de euro. Având în vedere că exemplarul dăruit este un model personalizat, este de așteptat ca acesta să fie mai scump.
Mariano de la Canal a postat fotografia cu geanta primită de la Wanda Nara pe rețelele sociale: ”Mulțumesc, Wanda, pentru cadou”, a fost mesajul tânărului.
”Când Wanda a venit la Buenos Aires, m-am întâlnit cu ea și mi-a spus că îmi va trimite un mic cadou de Crăciun. Nu am crezut. Zilele au trecut și am crezut că a uitat. Astăzi m-am trezit cu această geantă divină de la Dior. Nu pot să cred. Am rămas fără cuvinte. Nu știu dacă să o păstrez sau să o vând”, a spus argentinianul, citat de Mundo Deportivo.
Mariano de la Canal a devenit faimos în Argentina în urmă cu mai mulți ani, când, în timpul participării Wandei Nara la un show TV, acesta mergea zilnic pe platourile filmare cu pancarte dedicate idolului săi și striga încontinuu ”Wanda, te iubesc”.
Etichete: wanda nara , fan wanda nara , cadou wanda nara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții