Virusologul care dă ”liber” fotbalului! ”Pe teren este imposibil să contractezi COVID-19!”
01.05.2020, 12:57SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Lupta împotriva COVID-19 este una care nu s-a terminat încă, dar tot mai multe popoare, printre care și România, au reușit să ia măsuri foarte bune de combatere a acestui virus. În aceste condiții, în ultima vreme se vorbește tot mai mult de reluarea competițiilor sportive, în frunte cu fotbalul.
Un studiu realizat împreună de specialiștii Universității din Aarhus, precum și cei ai Ministerului Sănătății a analizat în cât timp te poți infecta cu COVID-19 dacă te situezi în apropierea unei persoane îmbolnăvite.
În plus, specialiștii s-au folosit de fotbal pentru a explica și mai bine la ce rezultate au ajuns. Potrivit rezultatelor, un jucător trebuie să stea sub mai puțin de doi metri, timp de 15 minute, ca să contracteze virusul de la respectiva persoană infectată, ceea ce este imposibil într-un meci de fotbal
”În medie, un fotbalist va sta un minut şi jumătate lângă alt jucător, în timpul desfăşurării unui meci”, a spus virusologul danez Allan Randrup Thomsen, pentru presa daneză.
În plus, potrivit studiului, la care au participat Nikolas Knudsen, Manuel Thomasen și profesorul Thomas Bull Andersen, acesta din urmă reprezentant al Ministerului Sănătății în cadrul Universității de la Aarhus, mai sunt imperios necesare și alte măsuri extrem de importante.
”Transportul jucătorilor cu autocarul, unde normele de distanțare socială nu pot fi aplicate, ar trebui să fie înlocuite cu alte mijloace de transport.
De asemenea, dușurile din interiorul vestiarelor, reprezintă al loc unde ar exista pericolul real de îmbolnăvire”, a spus și Andersen.
Etichete: program liga 1 , covid-19 , pandemia de coronavirus , fotbal danemarca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții