Viktor Kovalenko denunță mutarea pregătită de Rusia într-un oraș ucrainean. Mesajul fotbalistului de la Spezia
articol scris de Digi Sport13.03.2022, 10:06
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rusia plănuiește să pună în scenă un "pseudo-referendum" pentru independenţă în oraşul ucrainean Kherson, pentru a crea o regiune separatistă, au anunțat autoritățile locale.
Viktor Kovalenko, mesaj ferm pentru locuitorii orașului ucrainean Kherson
Mijlocașul ucrainean Viktor Kovalenko (26 de ani), care joacă la Spezia, a reacționat ferm și a postat un mesaj adresat locuitorilor din Kherson, orașul său natal.
Forţele ruse au cucerit oraşul Kherson, din sudul Ucrainei, după declanşarea invaziei din 24 februarie, dar locuitorii din oraş au ieşit pe străzi pentru a protesta.
“Kherson! Invadatorii ruși pregătesc un referendum pentru crearea republicii Kherson. Nu le oferiți niciun vot. Ieșiți pe străzi cu drapelul Ucrainei și arătați-i inamicului spiritul vostru de ucraineni. Împreună formăm singura Ucraina. Kherson este Ucraina!”, a scris Viktor Kovalenko, pe Instagram.
Viktor Kovalenko este împrumutat la Spezia de la Atalanta, până în vară. Mijlocașul ofensiv s-a format la academia lui Șahtior Donețk.
În acest sezon din Serie A, Kovalenko a reușit un gol și patru pase decisive, în 17 meciuri.
- Invazia Rusiei în Ucraina a ajuns în ziua a 18-a. Numărul civililor care şi-au pierdut viaţa a ajuns la 579, potrivit unui bilanţ al Consiliului Drepturilor Omului din cadrul ONU. Printre morţi se află 42 de copii şi tineri.
- Un stadion din Ucraina a fost distrus în urma bombardamentelor armatei ruse.
-
Vitali Klitschko, în conflict cu familia, din cauza abordării rușilor față de SUA: “Am fost spălați pe creier”
Etichete: rusia , ucraina , spezia , kovalenko , viktor kovalenko , kherson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții