Video Exclusiv Vali Moraru, siderat de scuzele ministrului Novak: ”Dacă nu postezi matale, ce rost mai are?” / ”Ți-ai bătut un cui în talpă”
articol scris de Digi Sport23.06.2022, 13:10
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În lumina triumfurilor fantastice ale înotătorului român, David Popovici (17 ani), de la Campionatul Mondial din Budapesta, jurnalistul Vali Moraru s-a declarat dezamăgit de activitatea pe care a desfășurat-o până acum ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, pentru a ajuta sportul românesc.
Acesta avea așteptări mult mai mari, deoarece îl vedea pe ministrul Novak ca fiind transpunerea sportivului Novak - adică un campion. Nu s-a întâmplat așa, iar gafele pe care acesta le-a adunat de-a lungul timpului i-au anulat toate aprecierile sale.
Vali Moraru, acid la adresa lui Eduard Novak: ”Dacă nu postezi matale, ce rost mai are?”
Vali Moraru, moderatorului emisiunii Digi Sport Special, și-a spus of-ul său legat de actualul ministru al Tineretului și Sportului, Eduard Novak. Tototdată, i-a transmis acestuia să nu mai posteze mesaje de încurajare pe rețelele sociale, dacă nu sunt scrise chiar de el, după cum acesta a recunoscut.
Recent, Eduard Novak a tradus în maghiară o felicitare postată online pentru David Popovici în limba română, însă a scos din text ”inimile României” și a introdus ”gândurile noastre”. La scurt timp, s-a scuzat și a afirmat că nu el creează acele postări, chiar dacă vin de pe contul său personal.
Iată cum a decurs dialogul dintre Vali Moraru și jurnalistul Remus Răureanu:
Vali Moraru: ”Eu mă așteptam la lucruri foarte bune din partea actualului ministru al Sportului, pentru că este un sportiv deosebit. Însă, dezamăgește pe zi ce trece cu fiecare apariție, cu fiecare text, discurs, neprelucrat. Domnul Novak rămâne dator. Felicită doar echipele din Harghita și Covasna, de Voluntari a uitat. Mai postează că inima României sau inimile din România, dar în maghiară este tradus altfel. Dar nu el postează. Și atunci ce rost mai are? Dacă nu postezi matale, atunci ce rost mai are să mai postezi?”
Remus Răureanu: ”Atunci, îți asumi tu mesajul”.
Vali Moraru: ”Normal că îți asumi. Păi, atunci înseamnă că nu îți asumi nici felicitările”.
Remus Răureanu: ”Bineînțeles”.
Vali Moraru: ”Ok. Și?”.
Remus Răureanu: ”Este cineva care scrie acolo, se joacă...”
Vali Moraru: ”Ok. Se joacă pe contul tău, acolo, ca și cum transmite din partea ta. Dar dup-aia când spui că n-a tradus exact sau că sună mai bine în maghiară fără `inimile României`, ți-ai bătut un cui în talpă. Și astea sunt numai câteva. Cred că putea să facă mult mai mult, mai ales că au apărut tot felul de discuții”.
VIDEO: Vali Moraru, despre Eduard Novak, la Digi Sport Special
Etichete: eduard novak , vali moraru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții