Foto Unde a plecat Simona Halep în perioada în care, într-un an normal, ar fi fost la Melbourne
articol scris de Digi Sport11.01.2023, 12:26
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep (31 de ani, 12 WTA) ar fi fost, într-un an normal, în Australia acum pentru a pregăti primul Grand Slam al anului.
Românca este, însă, suspendată provizoriu pentru dopaj și, în așteptarea procesului, se bucură, pe cât posibil având în vedere situația, de timpul liber.
Simona Halep a plecat în Oman
După Sărbătorile de iarnă, sportiva a plecat în Oman, de unde a publicat două fotografii pe rețelele sociale.
Galerie Foto
”Bună dimineața”, a scris sportiva, pe Instagram.
Simona Halep speră ca la proces să reușească să dovedească faptul că a consumat substanța cu care a fost găsită dopată, Roxadustat, în necunoștință de cauză. În caz contrar, românca riscă patru ani de suspendare.
Simona Halep a ieșit din Top 10 WTA
Absența din circuit, situație care persistă de la finalul lunii august, de la US Open, turneu pe care l-a părăsit din primul tur, unde a fost învinsă de Daria Snigur, are consecințe pentru Simona Halep.
Sportiva din România a continuat să coboare în clasamentul WTA și a ajuns acum pe poziția a 12-a. Situația se va înrăutăți după Australian Open, pentru că Simona Halep nu-și poate apăra cele 240 de puncte obținute anul trecut prin prezența în optimi.
Etichete: simona halep , vacanta simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții