Un star din fotbalul american, amenințat cu moartea. A criticat îngenuncherea în timpul intonării imnului Statelor Unite
08.06.2020, 13:50SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Drew Brees, starul echipei New Orleans Saints şi al Ligii profesioniste de fotbal american (NFL) a primit ameninţări cu moartea, conform soţiei sale, după ce a criticat gestul de a îngenunchea în timpul intonării imnului Statelor Unite, făcut de uni sportivi, considerând că este vorba de "lipsă de respect faţă de drapel", informează AFP.
Numeroase staruri ale sportului american, între care LeBron James, au criticat afirmaţiile lui Brees, chiar dacă quarterback-ul lui Saints a revenit ulterior şi şi-a prezentat scuze pentru afirmaţiile sale, precizând a a fost greşit înţeles.
Soția lui Drew Brees: "Am primit amenințări cu moartea"
"Vreau să îmi cer scuze prietenilor, coechipierilor mei, oraşului New Orleans, comunităţii de culoare, NFL şi tuturor celor pe care i-am rănit cu comentariile mele", a scris Drew Brees pe Instagram.
"Noi suntem problema", a declarat soţia sa, Brittany Brees, într-un mesaj postat duminică pe contul său de Instagram, unde şi-a cerut la rândul ei scuze.
"Abia în ultimele zile, până când am primit ameninţări cu moartea, am experimentat ura, am realizat că aceste cuvinte ne-au fost adresate", a adăugat ea.
Drew Brees, unul dintre cei mai mari jucători din istoria NFL, a provocat miercuri reacţii de dezaprobare, opunându-se cu fermitate gestului de a îngenunchea în timpul imnului naţional.
"Nu voi fi niciodată de acord cu nimeni care nu respectă drapelul Statelor Unite ale Americii sau al ţării noastre. Când privesc drapelul, îmi aduc aminte de bunicii mei care au luptat pentru această ţară în timpul celui de-al Doilea Război mondial", a spus jucătorul, citat de Yahoo.com.
Brees a dat acest răspuns fiind întrebat despre perspectiva reapariţiei în fotbalul american gestului punerii unui genunchi în pământ, la trei ani după mişcarea iniţiată de fostul quarterback Colin Kaepernick, ţinând cont de contextul actual generat de moartea lui George Floyd şi de violenţele cu care se confruntă ţara sa.
La expirarea contractului său cu San Francisco 49ers, Kaepernick nu şi-a mai găsit echipă, după lansarea acestei mişcări de protest, în 2016, criticată dur de preşedintele SUA, Donald Trump.
Agerpres.
Etichete: drew brees , george floyd , imn sua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții