Galerie Foto Un fotbalist de la PSG, pus în dificultate de fotografiile postate de partenera sa
articol scris de Digi Sport15.11.2020, 13:42
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jese Rodriguez (27 de ani), jucătorul lui PSG, a profitat de pauza competițională provocată de meciurile echipelor naționale, pentru a-și vizita copiii și iubita, Aurah Ruiz.
Fotbalistul ofensiv transferat în 2016 de campioana Franței de la Real Madrid nu s-a impus în prima echipă a PSG-ului. După împrumuturi succesive la Las Palmas, Stoke, Betis și Sporting, gruparea pariziană l-a păstrat în lot pentru acest sezon, însă Jese a adunat doar 22 de minute în Ligue 1. Ibericul a profitat de pauza competițională și a călătorit în Gran Canaria pentru a-și vedea copiii și partenera, influencerul Aurah Ruiz.
Galerie Foto
Jese a postat o fotografie cu cei doi băieți mai mari, dintr-o relație anterioară, Jese Jr. și Neizan. "Supriză! A venit tata. Copiii mei", a scris atacantul pe contul său de Instagram.
În aceeași seară, fotbalistul și iubita sa au luat o cină târzie, la care au ciocnit și un pahar de vin. "La finalul zilei, totul se rezolvă. Mulțumesc lui Dumnezeu", a scris tânăra. Imaginile postate de Aurah Ruiz au fost criticate pe rețelele sociale de urmăritorii atacantului.
Jese Rodriguez și Aurah Ruiz s-au împăcat, după ce fotbalistul a fost atacat public
Jese și Aurah au revenit la sentimente mai bune, după ce la finalul anului 2017 se despărțiseră. Aurah Ruiz l-a acuzat pe jucătorul lui PSG că nu o mai susține financiar deloc. Tânăra susținea că nu poate să se angajeze pentru că e nevoită să stea 24 de ore din 24 alături de copii.
"Nu ai timp să îți petreci o seară alături de copilul tău, dar pentru club, cu băutură și țigări, ai tot timpul din lume. Aș vrea să îi iau lui Nyan numele tău de familie, pentru că nu merită un tată ca tine. Ești cea mai mare greșeală a vieții mele. Alcoolul ți-a luat cei trei neuroni pe care îi mai aveai", a fost unul dintre atacurile partenerei lui Jese, la adresa fotbalistului.
După o perioadă sub așteptări la PSG, Jese va rămâne liber de contract în iunie 2021 și își dorește să se întoarcă în Spania, pentru a fi mai aproape de familia sa.
Etichete: jese rodriguez , jese psg , aurah ruiz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții