Un fost atacant de la Poli Timișoara, dezvăluiri din infernul provocat de COVID-19 în SUA. "Parcă s-a rupt filmul, lumea e speriată"
12.04.2020, 07:47SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Andrei Zăgrean (33 de ani), fostul atacant al echipei Poli Timișoara, e stabilit în Statele Unite, în Carolina de Nord. Vârful născut în Alba Iulia a ajuns în 2015 în orașul Raleigh, după ce a aplicat pentru Loteria Vizelor.
În Statele Unite panica atinge noi cote de la zi la zi, după ce pandemia de COVID-19 s-a răspândit rapid și a provocat decese în foarte multe state.
Andrei Zăgrean: "Mâncăm multe legume, ne spălăm foarte des pe mâini"
Acum angajat la o companie aeriană și la o firmă de internet, Andrei Zăgrean e afectat din punct de vedere financiar de criza care a lovit cu putere în toate domeniile de activitate. Ziarul Unirea a stat de vorbă cu fostul component al formației Poli Timișoara, plecat în State pentru un trai mai bun.
”Încercăm să ne protejăm cât de mult putem, luăm vitamina C, mâncăm multe legume, ne spălăm foarte des pe mâini. Este o nebuloasă, parcă s-a rupt filmul și s-a oprit timpul. Lumea este foarte speriată, se simte îngrijoarea și teama.
Trăim o încercare dificilă, o răscruce, dintr-odată cotidianul a căpătat alte conotații. Toată lumea reduce cheltuielile, ține de bani, pentru că totul este incert, te gândești la ce se întâmplă în viitor. Suferă companii mari și populația este apăsată de grija zilei de mâine", spune Zăgrean pentru sursa mai sus menționată.
"La magazinele cu materiale de construcții e mai aglomerat decât la cele cu profil alimentar"
Statele Unite au înregistrat în 24 de ore 1.783 de morţi legate de noul coronavirus, potrivit bilanţului afişat la ora locală 20.30 de Universitatea Johns Hopkins. Acest bilanţ zilnic, inferior celui de miercuri (+1.973 de morţi), ridică la 16.478 numărul total al deceselor înregistrate în Statele Unite, cea mai îndoliată ţară din lume din cauza pandemiei după Italia.
Timp de două zile consecutive, marţi şi miercuri, SUA au înregistrat circa 2.000 de morţi în 24 de ore, cele mai grave bilanţuri cotidiene la nivel mondial de la declanşarea pandemiei, scrie Agerpres.
"Nu știi până când să îți faci planuri, cât mai durează nebunia și cum supraviețuim. Nu este izolare impusă, dar se văd efectele. Parcările sunt pline de autoturisme, lumea nu mai circulă atât de mult, se restrâng activitățile.
La magazinele cu materiale de construcții este mai aglomerat decât la cele cu profil alimentar, însă se păstrează distanța de 5 metri între persoane, iar cititoarele de carduri din magazine sunt dezinfectate după fiecare client. Mai nou, se sugerează că purtatul măștii la ieșirea din casă ar fi o măsură mai bună pentru protecție”, mai punctează fostul fotbalist din Liga 1.
Andrei Zăgrean (1,91 m) a jucat la Poli Timișoara, în Liga 1, în 2012, timp în care a marcat de șase ori în 15 partide.
Etichete: poli timisoara , statele unite , coronavirus , pandemie coronavirus , andrei zagrean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții