Exclusiv "Un derbedeu! El a făcut tot scandalul ăsta aiurea!" Atac frontal, după ce Colţescu a fost pus la zid + ce vrea să facă UEFA
articol scris de Digi Sport19.12.2020, 11:33
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ovidiu Haţegan a condus la centru derby-ul Craiova - FCSB 0-2, primul meci după scandalul iscat la confruntarea dintre PSG şi Istanbul Basaksehir, din UEFA Champions League.
Ce spune Dumitru Dragomir despre scandalul în care a fost implicat Sebastian Colţescu
Invitat special al emisiunii Digi Sport Matinal, Dumitru Dragomir a comentat pe marginea acuzelor de rasism la adresa lui Sebastian Colţescu, după ce acesta a spus "negrul acela" în momentul în care i l-a indicat lui Ovidiu Haţegan pe Pierre Webo, secundul lui Basaksehir.
Fostul preşedinte al LPF l-a pus la zid pe Demba Ba, jucătorul celor de la Basaksehir care a fost foarte vehement la adresa lui Colţescu.
"Ar trebui suspendat derbedeul acela care a făcut tot scandalul. Demba Ba, da, sigur, un derbedeu. El a făcut scandalul ăsta aiurea. Şi ca să-şi elimine proasta prestaţie pe care a avut-o, a aruncat-o pe bietul Colţescu.
În româneşte cum să-i fi zis? Avea număr pe spate, să-i fi zis numărul 8 de pe bancă? Aaaa, dacă-i zicea porumbel vopsit, era altceva. Cum îi ziceau lui Răducanu, lui Rică, atunci da, te supărai. Părerea mea e că un avertisment şi gata pentru Colţescu. Şi ăsta de la centru (n.r. Haţegan) ce vină are?
Eu spun că nicio vină nu are Colţescu. Poate că a fost o comunicare nefericită. Dar, pentru asta nu se dă, băi, fraţilor. Dacă dintr-un grup e unul negru, spune 'băi, ăla negru face'. E normal, e cuvânt românesc, nu am folosit cuvântul jignitor străin. Problema e că a zis prea tare, trebuia să zică mai încet.", a declarat Dumitru Dragomir, la Digi Sport Matinal.
UEFA vrea să pună capăt cazului Sebastian Colțescu - Istanbul Basaksehir
Comisia de Disciplină a UEFA încă analizează ce s-a întâmplat la meciul PSG - Istanbul Bașakșehir, iar forul continental pare că se îndreaptă spre o decizie echilibrată.
UEFA a permis ca meciul să fie oprit și reluat a doua zi, după ce jucătorii lui Istanbul Bașakșehir au refuzat să mai joace cu Sebastian Colțescu pe margine, dar forul continental nu vrea să-i tragă la răspundere pe români.
Se pare că UEFA a gândit o nouă rezolvare pentru acest caz. CCA ar fi primit mai multe semnale de la Nyon conform cărora UEFA vrea să ajungă la o împăcare între cele două părți.
Este posibil ca UEFA să aibă în vedere și acțiunile lui Sebastian Colțescu, care și-a angajat un avocat spaniol, Josep Vandellos, originar din Valencia și stabilit în Barcelona.
În plus, arbitrul român se gândește să ceară și sume importante ca despăgubiri, din moment ce imaginea lui a fost afectată puternic din cauza scandalului. Ar fi vorba despre milioane de euro, ceea ce ar reprezenta o bornă istorică în relația dintre arbitri și UEFA.
Etichete: demba ba , dumitru dragomir , rasism , ovidiu hategan , sebastian coltescu , pierre webo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții