Video Un copil a strigat către Ronaldo: ”Messi e mult mai bun!”. Portughezul a reacționat imediat și i-a spus câteva cuvinte
articol scris de Digi Sport04.03.2023, 18:05
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo (38 de ani) este adulat în Arabia Saudită, unde joacă la Al-Nassr, însă nu de toată lumea.
Există în zona Golfului și fani înfocați ai lui Lionel Messi, care nu se feresc să-și arate preferința. Unul dintre ei, un copil, i-a spus direct lui Cristiano Ronaldo că ”Messi e mult mai bun”, la finalul meciului pe care Al-Nassr l-a câștigat cu Al Batin, 3-1.
Cristiano Ronaldo i-a răspuns unui copil care a spus că ”Messi e mai bun”
Momentul s-a petrecut pe tunel și, dacă mulți fotbaliști ar fi trecut mai departe fără să răspundă, Cristiano Ronaldo a decis să-i dea replica acelui copil.
”Du-te și urmărește-l pe el atunci. De ce ești aici?”, a spus Cristiano Ronaldo.
Rivalitatea lui Cristiano Ronaldo cu Lionel Messi, dar și ego-ul portughezului sunt foarte cunoscute.
Cristiano Ronaldo, jucătorul lunii februarie în Arabia Saudită
Cristiano Ronaldo s-a adaptat rapid la Al-Nassr și a fost desemnat cel mai bun jucător al lunii februarie în Arabia Saudită.
În februarie, portughezul a reușit să marcheze nu mai puțin de opt goluri în cele patru meciuri jucate.
Cristiano Ronaldo s-a mutat
În primele două luni petrecute în Arabia Saudită, Cristiano Ronaldo a avut la dispoziție două etaje dintr-un hotel de lux din Riyadh.
Galerie Foto
Acum, portughezul s-a mutat, alături de familie, într-o vilă situată într-un cartier exclusivist.
Galerie Foto
Etichete: cristiano ronaldo , lionel messi , al nassr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții