UEFA, parteneriat cu France Football și L'Equipe pentru organizarea ceremoniei Balonul de Aur
articol scris de Digi Sport03.11.2023, 12:17
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gala organizată de France Football și L'Equipe pentru înmânarea Balonului de Aur, dar și a altor premii individuale, rămâne cea mai prestigioasă din lumea fotbalului.
Numai că, începând cu anul 2024, UEFA se va implica și ea în organizarea acestei ceremonii.
UEFA, acord de colaborare pentru organizarea ceremoniei Balonul de Aur
Astăzi, grupul Amaury, proprietarul L'Equipe şi France Football, creatorul Balonului de Aur, a anunţat semnarea unui parteneriat cu UEFA pentru co-organizarea ceremoniei de premiere a celui mai prestigios trofeu individual din fotbal.
Amaury va rămâne proprietarul trofeului Balonul de Aur şi va continua să supravegheze votul, la care participă 100 de jurnalişti din primele 100 de naţiuni în clasamentul FIFA. UEFA va fi responsabilă de drepturile comerciale ale trofeului şi va organiza ceremonia anuală împreună cu grupul Amaury, notează Agerpres.
"Suntem foarte bucuroşi de acest parteneriat pentru co-organizarea ceremoniei Balonul de Aur. Este un trofeu creat în 1956 de France Football, în acelaşi an cu crearea Cupei Campionilor Europeni, deci există o istorie comună între UEFA şi Trofeul Balonul de Aur.
Ceremonia a avut o amploare globală în ultimii 15 ani, cu acoperire media mondială. Aşa că parteneriatul cu UEFA este perfect logic, deoarece este unul dintre jucătorii majori din acest sport", a declarat Jean-Etienne Amaury, directorul general al grupul Amaury.
De asemenea, vor fi acordate două premii noi: cele pentru cel mai bun antrenor, la masculin şi feminin. Astfel, la ceremonia Balonului de Aur vor fi înmânate nu mai puțin de 10 premii, întrucât cele două se alătură celor opt deja trofee existente (Balonul de Aur masculin, Balonul de Aur feminin, Trofeu Kopa, acordat celui mai bun tânăr jucător, Trofeul Iaşin, pentru cel mai bun portar, Trofeul Gerd Muller, rezervat celui mai bun marcator, clubul masculin al anului, clubul feminin al anului şi Premiul Socrates, care răsplăteşte iniţiativele sociale sau caritabile ale jucătorilor).
Ceremonia ar putea să-și schimbe chiar și locația
Ceremonia anuală Ballon d'Or are loc la Theatre du Chatelet din Paris. Însă, potrivit liderul grupului Amaury, va exista şi posibilitatea după 2024 de a organiza evenimentul și în alte mari capitale europene.
"Este întâlnirea dintre cele mai bune două mărci din fotbal. Pe de o parte, trofeul fotbalului este Balonul de Aur, iar pe de altă parte, UEFA are cea mai bună competiţie din lume.
Deci, avea sens să facem ceva împreună. Toţi jucătorii visează să câştige o competiţie UEFA şi Balonul de Aur", a afirmat preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin.
Creat în 1956, Balonul de Aur a încoronat pentru prima dată cel mai bun jucător european, înainte de a-l recompensat pe cel mai bun jucător din lume, începând din 2007. Formatul său a evoluat şi el, din moment ce, din 2022, s-a ţinut cont de performanţele realizate pe parcursul unui sezon competiţional nu de cele reuşite în cursul unui an calendaristic, ca până atunci.
Etichete: uefa , balonul de aur , france football
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții