Tragedia din Turcia a făcut prima victimă din fotbal. La 28 de ani, a fost găsit fără suflare în urma cutremurelor
articol scris de Digi Sport07.02.2023, 09:22
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tragedia produsă în Turcia, acolo unde au lovit două cutremure cu magnitudini de peste 7 grade pe scara Richter, a dus la confirmarea primului deces al unui jucător de fotbal.
Portarul echipei Malatyaspor, Ahmet Eyup Turkaslan (28 de ani), a fost găsit fără viață sub dărâmături, asta după ce blocul în care locuia s-a prăbușit.
Galerie Foto
Ahmet Eyup Turkaslan a decedat
Informațiile triste au ajuns și la Hakan Sukur, fostul atacant al lui Galatasaray și legendă a fotbalului din Turcia. Acesta a avut un mesaj emoționant prin care deplânge moartea lui Turkaslan.
"O, frate...Ahmet Eyup Turkaslan, portarul celor de la Malatyaspor, a murit. Dumnezeu să aibă milă de el, doresc multă putere familiei și apropiaților. Mă doare când au de decesul fiecărui cetățean. Îmi pare foarte rău", a scris Hakan Sukur.
De-a lungul carierei, Turkaslan a evoluat pentru Gaziantep, Osmanlispor, Umraniyespor și Malatyaspor.
La Malatyaspor, acesta a fost antrenat pentru câteva luni și de Marius Șumudică, între 2021 și 2022.
Bilanțul tragediei după cutremurele din Turcia
La o zi după ce seismele au lovit Turcia, autoritățile locale au anunțat bilanțul tragic.
Peste 1700 de clădiri s-au prăbușit, care au dus până acum la peste 2500 de morți, notează Digi24.
Totuși, OMS estimează că ar fi peste 20.000 de decedați în cele două țări afectate, Turcia și Siria.
Gabi Torje și Vali Gheorghe, doi fotbaliști români care joacă în Turcia, au confirmat că se află în siguranță. De asemenea, Alexandru Maxim, legitimat la Gaziantep, a evitat pericolul, el fiind în Germania pe durata zilei de luni.
Etichete: deces , turcia , cutremur , malatyaspor , ahmet eyup turkaslan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții