Video Exclusiv ”Toată lumea îl aclama pe tata să iasă la balcon”. Amintirea care i-a marcat copilăria Lorenei Balaci!
21.10.2018, 14:49Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Niciodată Craiova nu va mai iubi un fotbalist așa cum a făcut-o cu Ilie Balaci! Fostul fotbalist de legendă, trecut fulgerător în neființă duminică, 21 octombrie 2018, în jurul orei 11:00, a fost mai mult decât idolatrizat în Oltenia. Sunt multe povești despre ”Minunea Blondă”, despre impactul pe care l-a avut acesta asupra publicului. Cel mai bine au simțit asta chiar membrii familiei. Lorena Balaci, fata regretatului fotbalist, a povestit, cu 24 de ore înainte de tragedie, o întâmplare despre care a spus că i-a marcat copilăria.
”Nu mai mi-aduc aminte de meciurile contra Stelei în care a jucat tata. Aveam atunci patru, cinci ani. Ce mi-aduc aminte este că se întorceau dintr-o deplasare, în 1982, cred, și îi aștepta foarte multă lume. Ei s-au dus la un restaurant și o foarte mare parte din lumea aceea a venit la noi acasă. Noi locuiam atunci undeva pe Cala București, într-un bloc cu 10 etaje, care avea în spate o mare parcare.
Se umpluse parcarea, toată lumea îl aclama pe tata să iasă la balcon, credeau ca este acasă. Și știu că a ieșit bunică-mea, pentru că tata era la restaurant, evident, și le-a spus fanilor să nu mai stea, pentru că nu este acasă. Și atunci, suporterii au început să strige să mă arate pe mine. Atunci m-a luat bunica în brațe, m-a ridicat și am văzut o mare de lume. Aia este una dintre amintirile care mi-au marcat copilăria
A fost, este și va rămâne copilul Craiovei!”, a spus Lorena Balaci, în cadrul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, ediția de sâmbătă, 20 octombrie 2018.
Lorena Balaci a sperat în zadar să vorbească în direct cu tatăl ei la tv
Lorena Balaci a spus cu 24 de ore înainte de tragedie, invitată fiind la Digi Sport, că tatăl ei se simte foarte bine și că-i este dor să revină în fotbal. Ilie Balaci s-a deplasat special sâmbătă la Craiova pentru a asista din tribune la meciul dintre U Craiova și FCSB. Seara s-a revăzut cu niște prieteni la un restaurant, apoi cu toții s-au mutat într-un club, dar nu s-au întins acolo. Duminică dimineață, Balaci s-a trezit, dar pentru că nu s-a simțit bine a sunat soția unui prieten care este medic. Aceasta a trimis urgent o Salvare, s-a încercat resuscitarea o oră și jumătate, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic.
”Mulțumesc bine! Tata este bine, sănătos, Slavă Domnului! Face bine în afara fotbalului românesc. Cu siguranță, călătoria lui în fotbal nu se încheie aici. Este la Craiova pentru meci. De fapt, o dată la două săptămâni merge acolo la meciurile Universității”, a spus Lorena Balaci, sâmbătă, 20 octombrie 2018, la Digi Sport.
Etichete: ilie balaci , a murit ilie balaci , ilie balaci craiova , amintiri ilie balaci , ilie balaci tragedie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții