Țiriac, forțat să facă cel mai scump cadou din viața lui. Valoarea uriașă
25.09.2018, 17:20SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ion Ion Țiriac l-a determinat pe marele om de afaceri, Ion Țiriac, să facă cel mai scump cadou din viața sa. Când fiul său a împlinit 35 de ani, fostul tenisman s-a văzut nevoit să îi facă un cadou de 1,5 milioane de euro: un Porsche 959 din 1988.
Mașina e una cu totul specială, iar juniorul pusese ochii pe ea de mai multe decenii. Încă de când era adolescent, Ion Ion visa la bolid, iar omul de afaceri i-a făcut o promisiune: când va împlini 35 de ani, i-o va face cadou. Anii au trecut, iar în 2011, când fiul lui Țiriac a ajuns la acea vârstă, a ținut să îi amintească părintelui făgăduința din urmă cu două decenii.
"Masina aceasta nu mai este a mea, chiar dacă se află în Colectie. Când avea 15 ani, i-am promis lui Ion Ion că i-o dau când împlinește 35 de ani. În ziua în care a ajuns la această vârstă, a venit la mine și mi-a zis: "cheile!". Eu uitasem demult. Așa că n-am înțeles ce chei cerea. Dar m-am lămurit repede. Abia așteptam să mai plăteasca și el pentru întreținerea ei. Asta pentru că această mașină trebuie să se întoarcă în fabrică la fiecare trei ani.
Nu se poate altfel, chiar dacă mașina nu parcurge decât 30 – 50 km/an. Motorul ei foarte special trebuie desfăcut și refăcut la fiecare trei ani pentru a o menține în stare de funcționare. Mașina m-a costat extraordinar de puțin pe vremea aia. Doar vreo 250.000 de mărci. În prezent ar costa circa 1 milion și jumătate. Dar trebuie sa știți că merge cu aproape orice fel de combustibil – gaz, petrol, benzină – cu tot ce vrei”, a povestit cel mai bogat român, potrivit revistei Capital.
Etichete: tiriac , tiriac porsche , tiriac cel mai scump cadou , cel mai scump cadou tiriac , ion ion tiriac porsche
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții