Tiger Woods are "mare noroc că a scăpat cu viaţă", dar accidentul ar putea însemna finalul carierei
articol scris de Digi Sport24.02.2021, 11:37
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Americanul Tiger Woods, superstarul golfului profesionist, considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria acestui sport, riscă să pună capă cariere sale excepţionale, la 45 de ani, după gravele leziuni la picioare pe care le-a suferit în timpul unui accident rutier produs marţi dimineaţă.
Galerie Foto
Tiger Woods s-a rostogolit de mai multe ori pe şosea
Totuşi, în acest moment, nimic nu exclude o posibilă revenire a sa în forţă pe parcursul verde, în ciuda intervenţiei chirurgicale la care a fost supus, pentru multiplele fracturi deschise la picior, cu inserarea unei tije metalice la tibie şi şuruburi, pentru consolidarea oaselor piciorului şi gleznei.
Accidentul s-a produs marţi dimineaţa, când Tiger Woods a ieşit de pe şosea şi s-a rostogolit de mai multe ori în timp ce circula singur la volanul maşinii sale, în apropiere de Los Angeles. Echipele de salvare au fost nevoite să folosească un instrument specializat şi un topor pentru a-l extrage pe jucător din automobil, acesta fiind transportat apoi la un spital din apropiere.
Ce spune poliţia după accidentul în care a fost implicat Tiger Woods
Niciun alt autovehicul nu pare să fie implicat în accident, potrivit serviciilor şerifului din comitatul Los Angeles, care a deschis o anchetă pentru a elucida circumstanţele.
Poliţia californiană a precizat că nu s-a găsit "nicio dovadă" care să sugereze că Tiger Woods conducea sub influenţa drogurilor, medicamentelor sau alcoolului în momentul accidentului de marţi dimineaţă. Legendarul sportiv a avut mare noroc că a scăpat cu viaţă, a apreciat primul poliţist sosit la faţa locului.
"Maşina condusă - un SUV de lux - şi faptul că avea centura de siguranţă au contribuit la salvarea vieţii lui.", a declarat poliţistul Carlos Gonzalez. El a mai spus că porţiunea de drum pe care s-a produs accidentul era una în coborâre, cu multe curbe.
Tiger Woods, una dintre cele mai spectaculoase reveniri din lumea sportului
Tiger Woods a mai trecut prin momente dificile în ultimii ani, fiind considerat pierdut pentru golf şi chiar incapabil să meargă, dar a reuşit în 2019 una dintre cele mai improbabile reveniri din istoria sportului.
Marea vedetă a golfului a suferit mai multe operaţii la spate şi s-a confruntat din nou cu probleme lombare înaintea accidentului de marţi. Ultima sa victorie datează din octombrie 2019, o eternitate pentru cel care a dominat cu autoritate acest sport, o lungă perioadă de timp.
Palmaresul său aproape fără egal include 15 titluri de Grand Slam, cu trei mai puţine decât mentorul său Jack Nicklaus, şi 82 de titluri PGA, un record pe care îl împarte cu compatriotul său Sam Snead.
Cu toate acestea, atunci când a revenit în competiţie, în ianuarie 2018, după mai multe încercări eşuate şi patru operaţii la spate, Woods a avut mari îndoieli. Incapabil să meargă o vreme, prăbuşit în adâncurile clasamentului mondial, deprimat, el a luat în calcul o încheiere a carierei.
Tiger Woods a dus golful într-o altă dimensiune
Considerat jucătorul care a dus golful într-o nouă dimensiune, Tiger Woods a aterizat în lumea acestui sport la mijlocul anilor 1990 şi a trezit un interes extraordinar chiar de la început, graţie jocului său agresiv şi a pasiunii pe care nu ezita să o exprime.
Fenomen de precocitate, el a devenit cel mai tânăr câştigător al Mastersului, cel mai tânăr număr unu mondial şi cel mai tânăr jucător de golf care a câştigat 50 de turnee în circuitul nord-american. Între 1996 şi 2008, Woods a dominat categoric acest sport, cucerind 14 titluri de Grand Slam.
Însă, începând din 2009, el s-a confruntat cu probleme pe plan personal, după dezvăluirea numeroaselor sale infidelităţi, care au dus la despărţirea de soţia sa, modelul suedez Elin Nordegren, cu care are doi copii.
În urma acestui imens scandal, imaginea sa a fost puternic afectată, însă americanul nu a renunţat, iar în 2013 reuşeşte să devină din nou cel mai bine plătit sportiv din lume, potrivit revistei Forbes, care estimează că Woods a adunat peste 1,5 miliarde de dolari de la debutul său ca profesionist, în 1996.
Au urmat apoi problemele fizice care i-au perturbat cariera campionului din Statele Unite. El a efectuat prima dintre cele patru operaţii la spate în 2014. Afectat de această nouă lovitură, Woods începe să alimenteze din nou prima pagină a presei de scandal, fiind arestat după ce a adormit la volanul maşinii sale, sub influenţa unui cocktail de droguri şi antidepresive, într-o seară de mai din 2017, în Florida.
'Tigrul" a trecut însă şi peste acest episod, reuşind să se ridice din nou şi să câştige în 2019 al cincilea Masters din cariera sa. Însă, anul trecut în ianuarie, a fost operat din nou la spate, pentru a-şi fi îndepărtat un fragment de disc, care îi afecta un nerv. Nicio dată nu a fost fixată pentru revenirea sa în circuitul profesionist, care rămâne acum în suspans.
Etichete: accident rutier , tiger woods
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții