Suma uriașă pe care Mircea Lucescu o are blocată în Ucraina, din cauza războiului declanșat de Putin
articol scris de Digi Sport10.03.2022, 14:26
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mircea Lucescu (76 de ani) a revenit în România, după ce evenimentele din Ucraina au esacalat, pe fondul războiului declanșat de Rusia, la comanda lui Vladimir Putin în ziua de 24 februarie 2022.
Antrenorul român nu a dorit să plece inițial, a spus că nu are de gând să părăsească țara, dar mai apoi a fost obligat să se retragă după ce au început bombardamentele.
Suma uriașă pe care Mircea Lucescu o are blocată în Ucraina, din cauza războiului declanșat de Putin
Antrenorul român este în siguranță acum, dar războiul din țara vecină l-a afectat din punct de vedere financiar. ”Il Luce” are nu mai puțin de cinci milioane de dolari blocați în băncile din Ucraina, anunță Sport.ua.
Totul s-a întâmplat deoarece guvernul ucrainean a impus ca nicio persoană să nu poată retrage mai mult de 500.000 de dolari din conturile bancare pe parcursul unui an, după ultimele evenimente.
Igor Surkis, patronul celor de la Dinamo Kiev, urma să-l ajute pe Il Luce să-și retragă banii câștigați în Ucraina, însă războiul izbucnit pe 24 februarie le-a dat planurile peste cap celor doi.
Conform sursei menționate anterior, Mircea Lucescu încasează două milioane de euro anual la Dinamo Kiev.
Lucescu nu este însă la primul episod de acest fel. În 2014, după izbucnirea conflictului militar din Donbas, antrenorul român a avut probleme în momentul a vrut să își retragă banii câștigați în perioada petrecută la Șahtior Donețk, 2004-2016.
Mircea Lucescu nu e singurul! Răzvan Raț are și el o sumă importantă blocată în Ucraina
Având în vedere că a stat un deceniu la Donețk, Răzvan Raț a cumpărat în orașul ucrainean o casă de două milioane de euro și și-a deschis mai multe afaceri, la care nu mai are acces încă din 2014, când a început războiul din Donbas.
Şansele ca Răzvan Raț să-și recupereze măcar o parte din investiția care se ridică la patru milioane de euro sunt minime.
”Eu am casă în Donețk, am proprietăți, dar nu am reușit să le mai vizitez din 2013, de când a început conflictul. Nu am mai fost acolo de când m-am transferat de la Șahtior. De proprietățile mele au grijă niște foști angajați, foștii mei oamenii care mă ajutau în perioada când jucam acolo. Stau acolo sau le vizitează, ca să nu fie vandalizate.
Casa e cea mai valoroasă, a costat două milioane de euro, iar cu restul proprietăților practic sunt pe minus cu patru milioane de euro. Trebuia să deschid un sport-bar în incinta parcului din vecinătatea stadionului... Au fost cazuri de exproprieri, dar nu recent. Le-au luat atunci când a plecat o mare parte din populație, în 2014-2015”, a spus Răzvan Raț, potrivit Sport.ro.
Etichete: mircea lucescu , razboi rusia ucraina , avere mircea lucescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții