”Sufeream, stăteam singur, plângeam, voiam să plec”. Ionel Dănciulescu, despre cel mai greu moment
articol scris de Digi Sport13.11.2024, 17:53
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ionel Dănciulescu (47 de ani), actualul oficial al celor de la CS Dinamo, a dezvăluit recent care a fost cel mai greu moment pe care l-a trăit până în prezent.
Fostul atacant și fotbalistul cu cele mai multe prezențe în SuperLiga, din istoria sportului românesc, a dezvăluit că revenirea la gruparea din Ștefan cel Mare, după experiența de la Steaua i-a produs multe daune.
Ionel Dănciulescu a suferit când a revenit la Dinamo. ”Cel mai dureros pentru un jucător de fotbal e să să fie huiduit de propriii suporteri”
”Danciu” a avut mult de suferit din cauza tratamentului la care a fost supus de către fanii ”Câinilor”, cei care nu-l mai doreau la echipă, după experiența de la rivali.
Asta și în condițiile în care Dănciulescu a marcat multe goluri în poarta alb-roșiilor din postura de jucător al roș-albaștrilor. De altfel, a și rămas cu cele mai multe goluri marcate în Derby de România în poarta lui Dinamo, legitimat fiind la Steaua.
”Revenirea la Dinamo, după ce am jucat la Steaua. A fost complicat. Un an și jumătate, doi, au fost foarte grei. Erau momente în care sufeream, stăteam singur, plângeam în vestiar, voiam să plec.
A fost o discuție la Săftica, cu liderii de galerie. Atunci, s-au implicat toți, să facem pace. Cel mai dureros pentru un jucător de fotbal e să nu fie apreciat și să fie huiduit de propriii suporteri.
A doua zi, imediat după acea discuție, am avut un meci la Sportul, câștigat cu 6-5, am dat 3 goluri, și de-atunci a început să fie mai ușor. Am câștigat campionatul, Cupa, am ieșit cel mai bun jucător în 2004.
N-aș mai vrea să trec prin așa ceva”, a spus Dănciulescu, potrivit gsp.ro.
Dănciulescu a spus un singur cuvânt, după ce a auzit că Rodri a primit Balonul de Aur
Balonul de Aur, cel mai râvnit trofeu individual din fotbal, i-a fost decernat luni, 28 octombrie 2024, lui Rodri (28 de ani), mijlocașul celor de la Manchester City, într-o gală care a avut loc la Paris.
Podiumul a fost încheiat de Vinicius Junior, considerat marele favorit la trofeu până în ziua ceremoniei de la Theatre du Chatelet, și Jude Bellingham, ambii de la Real Madrid. Mai mult, Dani Carvajal, fundașul dreapta al grupării ”blanco”, a fost pe locul 4.
Galerie Foto
Ionel Dănciulescu susține că Dani Carvajal ar fi meritat Balonul de Aur 2024
Ionel Dănciulescu a aflat în timpul emisiunii Digi Sport Special că Rodri a câștigat Balonul de Aur și, în momentul în care moderatorul Vali Moraru l-a întrebat care este opinia sa în legătură cu acest lucru, fostul atacant a spus un singur cuvânt: ”Carvajal”.
”Danciu” consideră că internaționalul spaniol de la Real Madrid era mai îndreptățit să primească premiul, datorită prestațiilor sale din sezonul în care a câștigat UEFA Champions League, titlul în La Liga și Supercupa Spaniei cu formația de club și EURO 2024 cu naționala Spaniei.
- Cifrele lui Rodri, la Manchester City și naționala Spaniei, relevante în topul pentru Balonul de Aur: 63 de meciuri, 12 goluri, 14 assist-uri, 100 de pase-cheie, un meci pierdut, 4 trofee (EURO, Premier League, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor).
”Este o seară incredibilă pentru mine, aș vrea să vorbesc în spaniolă. Vă mulțumesc tuturor. În primul rând, le mulțumesc celor de la France Football. Vreau să le mulțumesc celor care m-au votat. Este o zi specială și pentru familia mea.
Îi mulțumesc celui mai important om din viața mea, soției mele. Împlinim astăzi 10 ani împreună, îți mulțumesc. Celor care mi-au dat valorile pe care le am astăzi. Sunt un om care joacă fotbal de plăcere.
Mulțumesc tuturor celor care au fost în jurul meu. Le mulțumesc colegilor, pentru mine sunt cei mai buni din lume. Vreau să amintesc și de cei care nu au reușit să câștige trofeul, deși ar fi meritat. Mă refer la Xavi, Iniesta, Busquets”, a spus Rodri, după ce i-a fost decernat Balonul de Aur.
Galerie Foto
Etichete: ionel danciulescu , danciulescu dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții