Steaua îşi continuă drumul: "El va fi antrenor!"
07.06.2018, 14:15SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Steaua îşi va continua drumul, chiar dacă nu a reuşit promovarea în Liga 1. Ion Ion îi va lăsa însă, se pare, locul lui Lăcătuş pe banca tehnică.
"Fiara" a fost omul numărul unu din Ghencea în ultimul an, el ocupându-se în mare de tot ce ţine de pregătirea echipei. De sezonul viitor el îi va şi antrena pe roş-albaştri, conform comandantul Cristian Petrea.
"După ce vom primi oficial decizia comisiei AMFB voi discuta cu domnul Talpan şi în mod sigur vom ataca acea hotărâre mai departe, la Federaţia Română de Fotbal. Noi vom continua proiectul echipei de fotbal acolo unde va fi. Dacă vom avea câştig de cauză la FRF vom continua în Liga a III-a, dacă nu, în Liga a IV-a. Proiectul va continua cu Marius Lăcătuş ca antrenor şi team manager", a spus Petrea.
Stadionul din cadrul bazei sportive Steaua va fi demolat pentru începerea lucrărilor la noua arenă la mijlocul acestei luni, a anunţat Petrea. "În această săptămână Compania Naţională de Investiţii va anunţa câştigătorul celor două proceduri, de demolare şi de construcţie. Săptămâna viitoare vom semna actele, iar de la mijlocul acestei luni va începe procedura de demolare. Noul stadion are termen de finalizare martie 2020, aşa că începând cu acea dată va putea fi folosit", a precizat comandantul CSA Steaua.
Etichete: lacatus , lacatus steaua , ion ion
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții