Donald Trump / Foto: Profimedia

Statele Unite au depăşit pragul de 700.000 de persoane infectate cu COVID-19. Americanii sfidează apelul lui Donald Trump

18.04.2020, 09:15
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Statele Unite au depăşit pragul de 700.000 de persoane infectate cu noul coronavirus. 710.021 de pesoane testate pozitiv cu COVID-19 şi 37.158 decese provocate de acest virus au fost raportate de către SUA.

COVID-19 | Americanii sfidează apelul lui Donald Trump

În contextul în care cifrele sunt într-o continuă creştere, iar Statele Unite au ajuns să aibă o treime din totalul cazurilor de coronavirus raportate în întreaga lume (2.251.446), mai multe decizii au fost luate în lumea sportului.

Donald Trump s-a pronunţat în favoarea unei reluări cât mai rapide a competiţiilor, însă responsabilii din sport sfidează apelul preşedintelui.

Coronavirus în SUA | MLS e prelungit suspendarea sezonului

Liga nord-americană de fotbal (MLS) a anunţat că sezonul său, suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, nu se va relua cel puţin până pe 8 iunie, precizând să studiază mai multe scenarii pentru finalizarea acestuia.

Actuala ediţie a Major League Soccer a fost întreruptă pe 12 martie, după disputarea primelor două etape din cele 34 ale sezonului regulat.

Iniţial, MLS şi-a suspendat sezonul până pe 30 martie, iar apoi a extins întreruperea acestuia până la data de 10 mai, respectând indicaţiile autorităţilor americane referitoare la interzicerea adunărilor publice cu mai mult de 50 de persoane.

Coronavirus în SUA | Meciurile din NBA, suspendate până la "noi ordine". Ligile de baschet comercializează măşti

Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) a anunţat, pe 12 martie, că suspendă toate meciurile din acest sezon după depistarea primului jucător infectat cu coronavirus, francezul Rudy Gobert, de la Utah Jazz.

În prezent, ligile nord-americane de baschet masculin (NBA) şi feminin (WNBA) au decis să comercializeze măşti de faţă cu logo-urile echipelor lor, pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Sumele adunate din vânzarea acestora vor fi destinate luptei împotriva foametei.

"Ca şi comunitate mondiale, putem juca cu toţii un rol în reducerea impactului pandemiei de coronavirus, urmând recomandările Centrului de control şi prevenţie a bolilor (CDC) de a ne acoperi nasul şi gura în public", a declarat Kathy Behrens, directoarea pentru responsbilitate socială din cadrul NBA.

"Graţie acestei noi oferte de produse, fanii NBA şi WNBA vor adera la aceste directive, alăturându-se totodată eforturilor ligii pentru ajutorarea celor care au fost direct afectaţi de Covid-19", a adăugat Behrens.

COVID-19 | NHL a prelungit recomandarea către jucători de a rămâne în carantină

Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL), care şi-a suspendat sezonul pe 12 martie, din cauza pandemiei de coronavirus, a prelungit până pe 30 aprilie recomandarea făcută jucătorilor de a rămâne în carantină.

NHL a precizat într-un comunicat că îşi prelungeşte directivele "în urma consultărilor cu experţii din sănătate, precum şi cu reprezentanţii sindicatului jucătorilor, NHLPA".

Conducătorul NHL, Gary Bettman, a declarat că organizaţia sa va continua să analizeze mai multe opţiuni pentru reluarea meciurilor, care s-ar putea disputa cu porţile închise sau pe terenuri neutre.

"Nu am exclus nicio variantă şi suntem pregătiţi să mergem în direcţia care va avea sens în aceste vremuri. Însă nu până nu va exista certitudinea că oamenii se vor putea aduna din nou", a precizat Bettman.

Potrivit acestuia, în cazul în care se va da undă verde, jucătorii vor avea nevoie de două până la trei săptămâni pentru a pregăti fizic, după ce vor reîncepe antrenamentele pe gheaţă.

Cazurile de COVID-19 din SUA sunt în continuă creștere, dar Trump vrea să se reia sportul

Preşedintele Donald Trump s-a pronunţat, în urmă cu doar câteva zile, în favoarea unei reluări cât mai rapide a competiţiilor sportive din Statele Unite, oprite din cauza pandemiei de coronavirus, care a lovit puternic ţara sa, informează presa americană.

”Trebuie să reluăm sporturile noastre. M-am săturat să văd meciuri de baseball vechi de 14 ani. De fapt, am avut prea puţin timp să le urmăresc, însă este unul dintre sporturile care îmi lipsesc”, a declarat Trump cu ocazia unei conferinţe de presă la Casa Albă.

Coronavirus | Americanii nu vor să asiste la meciuri până nu se va găsi un vaccin

Un sondaj realizat de Sharkey Institute din cadrul Stillman School of Business, între 6-8 aprilie, la care au răspuns 762 de persoane, arată că 72% dintre americani nu vor să asiste din tribune la competiţii până nu va fi găsit un vaccin împotriva coronavirusului, informează Reuters.

Întrebaţi ce vor face în cazul în care competiţiile vor fi reluate înaintea descoperirii unui vaccin împotriva coronavirusului, 72% dintre cei care au răspuns au afirmat că nu se vor întoarce pe stadioane sau în sălile de sport. 12% dintre americani au afirmat că vor reveni în tribune dacă vor fi menţinute regulile de distanţare socială. Doar 13% au declarat că s-ar simţi în siguranţă pe arenele sportive.

Coronavirus în SUA | Trump a anunțat crearea unui grup consultativ legat de sport

Liderul american a anunţat, marţi, crearea un grup consultativ din care vor face parte şi conducătorii celor patru ligi sportive importante din SUA şi alţi manageri sportivi notabili, pentru a stabili modul de repornire a activităţilor economice şi sportive, conform CBS Sports.

Patru dintre cele patru mari ligi sportive profesioniste din Statele Unite - MLS (fotbal), MLB (baseball), NHL (hochei) şi NBA (baschet) - şi-au suspendat competiţiile ca urmare a răspândirii rapide a coronavirusului.

Baschetul a fost primul care a anunţat suspendarea sezonului, după ce francezul Rudy Gobert, jucătorul echipei Utah Jazz, a fost testat pozitiv la COVID-19, virusul care terorizează în prezent planeta. Sezonul NFL (fotbal american) este programat să înceapă în toamnă.

Etichete: sua , donald trump , coronavirus , covid-19


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Marius Șumudică ”l-a înțepat” din nou pe Neil Lennon, după remiza cu Dinamo

A venit "nota de plată", după Dinamo - Rapid 0-0

Foto I-a cucerit definitiv inima Soranei Cîrstea

Video De neimaginat! Strănepotul lui Mussolini a marcat în Italia și a sărbătorit cu salutul nazist

Citeşte şi

Decăderea lui Enes Sali! Cât a ajuns să valoreze ”perla” vândută de Gică Hagi cu 2.700.000€

Donald Trump: "E un învingător, ne cunoaștem de multă vreme!" Președintele SUA se așteaptă la un eveniment "incredibil"

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Adrian Mutu, marea lovitură pe care o încearcă Petrolul la final de an citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a umplut de rușine! Radu Drăgușin, desființat de englezi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”