Sportivul a fost executat, chiar dacă inclusiv preşedintele SUA a cerut eliberarea lui Navid Afkari
articol scris de Digi Sport12.09.2020, 14:16
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Luptătorul Navid Afkari a fost executat sâmbătă. El a fost găsit vinovat de un tribunal din Teheran pentru că ar fi ucis un funcţionar în timpul unei manifestaţii în 2018.
Cu toate că se ştia despre o amânare de şase luni a punerii în aplicare a sentinţei, fostul sportiv a fost executat la numai 10 zile de la decizie, în ciuda implicării lumii sportului şi nu numai la nivel mondial.
Navid Afkari a fost executat, sâmbătă, în închisoarea Abel-Abad din Shiraz
Chiar şi preşedintele american Donald Trump a cerut Iranului să nu îl execute pe bărbatul în vârstă de 27 de ani. însă niciun apel nu a avut ecou. Deşi familia şi avocaţii lui Navid susţin că mărturia care a dus la condamnarea sportivului a fost smulsă prin tortură
“Am lovit de două ori, o dată şi apoi încă o dată”, a sunat povestea uciderii lui Hassan Turkman, agentul de pază al unei companii producătoare de apă, difuzată de televiziunea de stat din Iran.
“Nu există vreo imagine cu momentul crimei”, a notat Hassan Younesi, avocatul lui Afkari, pe Twitter.
Lumea sportului a cerut clemenţă pentru Navid Afkari
''Salvaţi-l pe Navid Afkari'', a transmis pe Instagram, la începutul săptămânii, triplul campion mondial german Frank Staebler.
''Familia luptelor şi comunitatea sportului mondial este alături de el. Vom lupta împreună pentru a i se face dreptate lui şi familiei sale'', se mai scria în mesaj.
Înaintea mesajului transmis de Staebler, fosta campioană mondială Aline Rotter-Focken a scris şi ea în reţelele de socializare: ''Comunitatea luptelor are responsabilitatea de a vorbi. Vă rog salvaţi-l pe Navid.''
Mărturia şi înregistrări ale presupusei crime pot fi urmărite pe portalul video Aparat şi pe cel al televiziunii iraniene.
Etichete: donald trump , navid afkari , afkari executat , nafkari condamnat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții