Video Spectacol la gala Colloseum! Vlad Trif, meci pentru titlul mondial și un mesaj pentru campionul en-titre
articol scris de Digi Sport29.11.2020, 10:05
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Ediția 21 a Colloseum la kickboxing a oferit încă un spectacol de gală, în direct la Digi Sport. În main eventul serii, Vlad Trif a câștigat în fața lui Marian Lăpușanu, într-un meci pentru titlul interimat la categoria 65 de kilograme.
După această victorie, Trif se va bate pentru titlul mondial cu actualul campion al categoriei, Maxim Răilean, care nu a putut face deplasarea la București din cauza restricțiilor impuse de pandemie.
Vlad Trif - Maxim Răilean, meci pentru titlul mondial la categoria 65 de kilograme
„În 2-3 zile revin înapoi la antrenamente și aștept meciul pentru centură. Maxim, pregătește-te. Sunt o bestie de 21 de ani și îți voi face o viață grea în ring”, a spus Trif.
Într-un alt eveniment special al serii, Adin Panaite a câștigat primul său meci la profesioniști, după ce l-a băutat pe Daniel Hendrea.
Adin este pregătit de către tatăl său, Alin Panaite, unul dintre cei mai apreciați antrenori din istoria kickboxing-ului românesc.
„Sunt foarte norocos pentru faputl că antrenorul meu este tatăl meu și este o mândrie pentru mine. Este chiar un plus”, a explicat Adin.
„La sală, el nu este băiatul meu. Dacă va urca în ring, va urca doar pe merit”, l-a completat tatăl său.
Cea mai rapidă victoria a obținut-o Marian Rusu, la categoria plus 100 de kilograme, împotriva lui Sergiu Gureu din Republica Moldova.
„În următorul meci, pe 18 decembrie, mă voi pregăti mult mai mult și nu cred că va mai sta în picioare de data asta”, a spus Rusu.
VIDEO cu imagini de la Ediția 21 a Galei Colloseum
Etichete: colloseum , vlad trif , marian rusu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții