Spaniolii anunță ”criza” de cuplu, la aproape un an de la nuntă
articol scris de Digi Sport02.06.2024, 22:03
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Marco Asensio (28 de ani), jucătorul lui PSG, este căsătorit de aproape un an cu Sandra Garal.
Spaniolii anunță o ”criză” între Marco Asensio și Sandra Garal
Galerie Foto
La mai puțin de un an de la nuntă, între Marco Asensio și Sandra Garal lucrurile nu ar mai merge la fel de bine ca la început.
Aceasta nu a fost prezentă la sărbătoarea de titlu a celor de la PSG, unde a fost prezent Marco Asensio, iar spaniolii vorbesc deja despre o ”criză” între cei doi.
Mai mult, ibericii evidențiază faptul că Asensio și Sandra Garal nu au mai postat imagini împreună pe rețelele sociale în ultima vreme, iar fotbalistul ar fi renunțat să-i mai urmărească în mediul online pe câțiva prieteni ai partenerei sale.
La data de 7 iulie, Marco Asensio și Sandra Garal ar trebui să aniverseze un an de la căsătorie, precizează Mundo Deportivo.
Marco Asensio vrea să revină la Real Madrid după numai un sezon de la plecare
Marco Asensio nu s-a acomodat la PSG și regretă despărțirea de Real Madrid, motiv pentru care vrea să plece de la gruparea de pe Parcs des Princes.
Mijlocașul spaniol și-a ales și destinația: Marco Asensio vrea să revină la Real Madrid, anunță Defensa Central.
Rămâne însă de văzut dacă o revenire a sa la Real Madrid ar putea fi posibilă, având în vedere că cei de la Real Madrid ”repatriază” jucătorii de care s-au despărțit destul de rar.
Cifrele lui Marco Asensio
- 20.000.000 de euro este cota de piață a lui Marco Asensio, potrivit Transfermarkt
- 51 de meciuri a jucat Marco Asensio în acest sezon la PSG
- Cinci goluri și șapte pase decisive a reușit Marco Asensio în meciurile jucate
Etichete: psg , marco asensio , sandra garal , sotie marco asensio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții