Foto Soția atacantului de la Steaua este din Ucraina: ”Nu mai suportă să mă audă în rusă”. Mesaj din Zanzibar: ”Viața e scurtă”
articol scris de Digi Sport18.01.2024, 10:01
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Alexandru Boiciuc (26 de ani), jucător la CSA Steaua, își petrece vacanța alături de soția sa Lilia în Zanzibar.
Alexandru Boiciuc, alături de soție în Zanzibar: ”Lumea e mare”
Internaționalul moldovean a publicat mai multe imagini de pe plajele însorite, alături de mesajul: ”Viața e scurtă și lumea e mare. Cu cât începi mai curând s-o descoperi alături de persoana iubită, cu atât mai bine”.
Galerie Foto
Boiciuc, fotbalist cu cetățenie moldoveană și română, a debutat la seniori în tricoul celor de la Poli Iași. Apoi, a mai trecut pe la Rapid Suceava, Milsami Orhei, ASA Târgu Mureș, Vejle (Danemarca), Sheriff Tiraspol, Sfîntul Gheorghe, Karpaty Lvov, Academica Clinceni, Turris (Italia), U Cluj, Buzău, iar din vara anului trecut evoluează la CSA Steaua.
- 200 de mii de euro este cota de piață a lui Boiciuc, potrivit Transfermarkt.
- Două goluri în 15 meciuri sunt cifrele atacantului în acest sezon la CSA Steaua.
- 10 selecții a adunat la naționala Moldovei.
Alexandru Boiciuc și-a cunoscut soția originară din Ucraina în perioada în care evolua la Karpaty. Aceasta a fost zguduită de războiul pornit de Rusia în țara sa.
”La Lvov, unde am jucat, mi-am întâlnit soția, pe Lilia, ea mă urmează peste tot. Despre situația de acolo… Din păcate, am început să ne obișnuim cu situația. Sora soției a prins primele bombardamente, a fost un aerodrom militar atacat la câteva zeci de kilometri de oraș.
Deja învăț și ucraineană, sunt nevoit cu războiul ăsta. Păi, e simplu, dacă soția și familia e din Ucraina, nu mai suportă să mă audă în rusă! Am început să învăț cât mai multe cuvinte în ucraineană, cică mă descurc, așa-mi zice. Vorbeam în rusă, era greu să pricep ucraineană. Acum dacă e mai mare negativul tot ceea ce ține de Rusia, e clar că renunțăm”, spunea Boiciuc în urmă cu aproximativ un an pentru Libertatea.
Etichete: alexandru boiciuc , jucator csa steaua , sotie boiciuc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții