Sir Alex Ferguson nu-şi asumă vreun risc. Decizia radicală pe care a luat-o după operaţia pe creier
09.10.2018, 17:32SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
La 6 luni distanță de la operația pe creier care i-a salvat viața, Sir Alex Ferguson încă mai face recuperare pentru a-și reveni 100% în urma hemoragiei cerebrale. Presa britanică anunță că fostul antrenor al lui Manchester United a făcut "un mare sacrificiu" în efortul de a-și recăpăta sănătatea pe deplin: a renunțat total la alcool.
Mare iubitor de vinuri vechi, Ferguson (76 de ani) are acasă 800 de sticle de vin de colecţie. The Sun a obținut o serie de informaţii din anturajul scoţianului care confirmă că legendarul manager nu s-a atins nici măcar de o picătură din prețioasele sale băuturi. La fel a procedat şi în vacanţa petrecută în Franţa.
"A băut apă de fiecare dată când ne-a vizitat, nicio picătură de vin nu i-a atins buzele. Sir Alex îşi iubeşte vinurile, dar s-a oprit din băut. Sănătatea lui vine înante de toate", a spus angajatul unui restaurant din Villefranche-sur-Mer, o localitate situată în apropiere de Nice, unde Ferguson îşi petrece unele dintre vacanţe.
Ferguson a șocat întreaga lume a fotbalului, care l-a susținut prin sute de mesaje emoționante trimise de foști sau actuali jucători și antrenori, tremurând și rugându-se pentru viața lui. Sir Alex a suferit o hemoragie cerebrală în luna mai, când a căzut în reședinta sa din Cheshire. Intervenția chirurgicală a avut loc la Royal Hospital din Salford.
În cei 27 de ani petrecuţi de Sir Alex Ferguson pe "Old Trafford", Manchester United a câştigat 38 de trofee, printre acestea numărându-se 13 titluri în Premier League şi două Ligi ale Campionilor.
La finalul sezonului 2012-13, şi-a anunţat retragerea din cariera de antrenor, însă a continuat să fie un apropiat al clubului pentru care a scris istorie.
Etichete: manchester united , sir alex ferguson , vinuri alex ferguson , ferguson operatie pe creier
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții