Video Exclusiv Singurul fotbalist român care i-a atras atenția lui Jurgen Klopp: ”M-a întrebat de el”
articol scris de Digi Sport04.07.2022, 23:49
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jurgen Klopp (55 de ani) a devenit cunoscut în fotbalul din Germania pe când o pregătea pe Mainz, formație la care l-a avut elev și pe Marius Niculae.
Fostul atacant a povestit despre momentul în care a ajuns la formația germană și a dezvăluit despre ce jucător din România l-a întrebat Jurgen Klopp.
Claudiu Niculescu l-a impresionat pe Jurgen Klopp
"Claudiu Niculescu, singurul jucător român de care m-a întrebat la acel moment Jurgen Klopp. Dacă ne aducem aminte, a jucat în grupele Cupei UEFA și a dat două goluri lui Bayer Leverkusen (n.r. Claudiu Niculescu). Momentul ăla i-a atras atenția lui Jurgen Klopp", a povestit Marius Niculae la DigiSport Special.
Dinamo a învins în ediția 2006-2007 a Cupei UEFA pe Bayer Leverkusen, la București, cu 2-1, și Claudiu Niculescu a marcat ambele goluri ale "câinilor". Formația pregătită la acea vreme de Mircea Rednic s-a calificat de pe poziția secundă din grupă în fazele eliminatorii.
De altfel, la finalul acelei ediții, românul a fost al doilea cel mai bun marcator al competiției, cu 8 reușite, fiind devansat doar de către Walter Pandiani, de la Espanyol.
Claudiu Niculescu a ajuns în cele din urmă în fotbalul din Germania, unde a semnat în 2008 cu Duisburg și a petrecut jumătate de an, reușind să înscrie de 4 goluri în 17 apariții.
VIDEO Marius Niculae povestind despre interesul lui Jurgen Klopp pentru Claudiu Niculescu
Jurgen Klopp a ajuns unul dintre cei mai buni antrenori din lume
Timpul petrecut la Mainz a însemnat doar startul carierei pentru Jurgen Klopp, care în 2008 a semnat cu Borussia Dortmund, unul dintre cele mai mari cluburi din Germania.
Alături de galben-negrii, neamțul a câștigat două titluri în Bundesliga și a jucat și o finală Champions League, în 2013, pierdută în fața lui Bayern Munchen.
Din 2015 a ajuns pe Anfield Road, la Liverpool, și în Anglia a devenit în opinia multora cel mai bun antrenor al lumii.
Până acum, Jurgen Klopp are în palmares alături de echipele antrenate nu mai puțin de 13 trofee câștigate, iar în două rânduri a fost votat tehnicianul anului în fotbalul mondial.
Etichete: marius niculae , claudiu niculescu , jurgen klopp , mainz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții