Simona Halep, mesaj superb pentru David Popovici după cele două medalii de aur câștigate
articol scris de Digi Sport29.06.2022, 08:02
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep (30 de ani) a vorbit despre succesul pe care l-a înregistrat David Popovici, dublu campion la Campionatul Mondial de Natație desfășurat la Budapesta săptămâna trecută.
Sportiva din România a reușit calificarea în turul 2 la Wimbledon și se află la începutul turneului de grand slam, dar nu a uitat de tânărul compatriot care a fost senzație în ultimul timp.
Simona Halep, mesaj pentru David Popovici
David Popovici (17 ani), dublu campion mondial la Budapesta, în probele de 100 și 200 de metri liber, a impresionat o țară întreagă cu performanța sa.
Nici Simona Halep nu a rămas impasibilă la reușita tânărului sportiv din România și a ținut să-i transmită un mesaj acestuia.
"M-am uitat la rezultat și îl felicit din tot sufletul, este minunat ceea ce face. Îi doresc să fie foarte concentrat pe ceea ce mai are de făcut. Să primească toată dragostea oamenilor, dar să stea cu picioarele acolo, bine înfipte, înțepenite, cum se zice, că poate face minuni. Îi doresc mult succes!", a spus Simona Halep, conform Prosport.
Halep a comentat și alegerea lui Popovici, care a nominalizat-o pe ea ca fiind un model după care se ghidează.
"Mai aproape de vârstă, poate d-asta. E un băiat deosebit, l-am văzut și în interviuri și în tot ceea ce face, tot ceea ce zice. Este deosebit, bravo lui!".
Laudele din partea Simonei au continuat:
"El este deja mare, nu mai trebuie să vorbim la viitor folosind 'dacă', pentru că este deja, este un campion și este o minune a înotului la noi. Cred că o să fie mare de tot, este deja mare dar o să fie și mai mare!".
Simona Halep și-a aflat adversara din turul doi de la Wimbledon! Românca are un bilanț net favorabil
Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) s-a impus fără probleme în primul tur de la Wimbledon. Sportiva din România a trecut de Karolina Muchova (81 WTA), scor 6-3, 6-2.
În următorul tur de la Wimbledon, Simona o va întâlni pe Kirsten Flipkens (locul 190 WTA). Jucătoarea din Belgia a trecut în primul său meci de Jaimee Fourlis (locul 150 WTA), în două seturi, scor 7-5, 6-2, la finalul unui meci care a durat o oră și 43 de minute.
Simona Halep și Kirsten Flipkens s-au mai înfruntat până acum de cinci ori, iar bilanțul este unul zbrobitor pentru româncă. Primul duel a avut loc în anul 2010, atunci când Simona a trecut cu scorul de 6-4, 6-0. A urmat apoi întâlnirile de la Fes (7-5, 6-4, în 2011), s-Hertogenbosch (6-4, 6-2, în 2013), Cincinnati (6-4, 6-2, în 2014) și US Open (6-0, 6-2, în anul 2016).
Simona Halep, misiune complicată la Wimbledon! Posibilele adversare în drumul spre finală
Simona Halep n-a mai jucat la Wimbledon din 2019, în condițiile în care ediția din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. La ediția din 2021, românca era accidentată la coapsă și n-a putut să participe.
La ediția din 2022, Simona Halep a avut ghinion la tragerea la sorți, fiind pe un traseu foarte dificil către finala competiției pe iarbă.
În primul tur, Simona Halep o va înfrunta pe Karolina Muchova (25 de ani), fost număr 19 mondial și dublă sfertfinalistă la Wimbledon, în 2019 și 2021.
Karolina Muchova nu a jucat decât nouă meciuri în acest sezon, din cauza unor probleme medicale. Sportiva din Cehia o va înfrunta în premieră pe Simona Halep în circuit.
Simona Halep, aflată pe jumătatea de tablou a liderului mondial Iga Swiatek, poate avea adversare de top începând din "optimi" la Wimbledon. Este vorba despre iberica Paula Badosa (locul 4 WTA), sportiva cehă Karolina Pliskova (7 WTA), noua revelație a SUA, Cori Gauff (12 WTA), sau americanca Serena Williams, de șapte ori campioană la Wimbledon.
Dacă va ajunge în semifinale, Simona Halep o poate înfrunta pe Iga Swiatek (locul 1 WTA), care este neînvinsă în circuitul WTA din 16 februarie. Poloneza a câștigat șase turnee la rând (Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma și Roland Garros).
Etichete: simona halep , david popovici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții