Și-a părăsit iubitul după ce a pierdut 7.000.000 € la cazinou și la scurt timp a luat o decizie curioasă
articol scris de Digi Sport02.08.2023, 10:24
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Nicklas Bendtner (35 de ani), fost jucător la Arsenal și Juventus, a format un cuplu cu modelul Philine Roepstorff (30 de ani) din 2017 până în 2021.
S-a despărțit de Bendtner și are o relație cu Bruun Larsen
”Lordul”, așa cum a fost poreclit danezul, s-a retras din fotbal în urmă cu doi ani. Bendtner a pierdut aproximativ 7 milioane de euro la jocurile de noroc de-a lungul timpului, motiv pentru care a avut certuri cu fosta sa parteneră, alături de care a prezentat un show tv.
Galerie Foto
La un moment dat, Philine Roepstorff nu a mai suportat și l-a părăsit pe Nicklas Bendtner. Curios, modelul are acum o relație cu un alt fotbalist. Jacob Bruun Larsen (24 de ani), jucător împrumutat de Hoffenheim în sezonul 2023/2024 la Burnley, e iubitul Philinei. Sportivul este cu 6 ani mai tânăr decât partenera sa.
Larsen a început fotbalul la Lyngby, dar a făcut pasul devreme, la 16 ani, la Borussia Dortmund. În carieră, a mai evoluat la VfB Stuttgart, Hoffenheim și Anderlecht.
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Bruun Larsen, conform Transfermarkt.
De ce a fost supranumit Nicklas Bendtner ”lordul”
Galerie Foto
Fostul internațional danez a fost sub contract cu Arsenal timp de 10 ani și a marcat 47 de goluri pentru "tunari". După ce l-au cedat sub formă de împrumut la Sunderland și Juventus, londonezii vândut definitiv în 2014, la Wolfsburg. Nicklas Bendtner a mai jucat la Nottingham Forrest, Rosenborg și FC Copenhaga, înainte de a ajuta formația de "old boys" a celor de la Tarnby FF.
- 30 de goluri în 81 de selecții a reușit Bendtner pentru naționala Danemarcei.
Bendtner are în palmares, printre altele, un titlu de campion al Italiei cu Juventus, 2 trofee de campion cu Rosenborg și o Cupă a Angliei, cucerită în tricoul lui Arsenal. Danezul nu a dus niciodată lipsă de încredere în sine. Acesta s-a autoproclamat în numeroase rânduri un superstar, ceea ce i-a făcut pe fani să-i acorde supranumele de "lord". În 2017, suporterii lui Rosenborg au plusat și l-au numit "împărat".
- Nicklas Bendtner a fost desemnat jucătorul anului în Danemarca, în 2009.
- 10 milioane de euro a fost cea mai înaltă cotă de piață atinsă de Bendtner, potrivit Transfermarkt, în 2010.
Etichete: nicklas bendtner , philine roepstorff , jacob bruun larsen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții