Shakira i-a dedicat ultimele versuri lui Gerard Pique și a recunoscut tot: "Când se potrivesc ca o mănușă, se potrivesc!"
articol scris de Digi Sport28.09.2022, 19:40
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Shakira (45 de ani) a recunoscut recent că trăiește cea mai neagră perioadă din viața sa după despărțirea de Gerard Pique (35 de ani).
În același timp, relația fotbalistului Barcelonei cu noua sa iubită, Clara Chia Marti (23 de ani), prosperă pe zi ce trece, iar cântăreața a abordat cele două situații contrastante în ultima melodie lansată.
Galerie Foto
Shakira i-a dedicat câteva versuri lui Gerard Pique, după ce relația de 12 ani s-a încheiat
Shakira a fost pusă să comenteze câteva versuri din melodia "Te felicito", care par dedicate fostului ei partener, în cadrul unui interviu pentru revista Elle.
"Ca să te fac întreg / M-am rupt în bucăți / Am fost avertizată, dar nu am ținut cont / Nu-mi spune că îți pare rău / Știu că ești bine și că minți", sunt versurile menționate de publicația citată.
Columbianca a recunoscut că acestea îi sunt adresate lui Pique și că, atât versurile, cât și videoclipurile muzicale, reprezintă ce a trăit în ultimul timp.
"Nu pot să spun decât că, fie că sunt conștientă sau nu, orice simt sau orice lucru prin care trec se reflectă în versurile mele și în videoclipurile pe care le filmez. Când se potrivesc ca o mănușă, se potrivesc ca o mănușă. Cum am mai spus, muzica este calea mea", a explicat Shakira, potrivit presei britanice.
În videoclipul hitului "Te Felicito", Shakira apare alături de un robot, dar și de un bărbat pe care încearcă să îl "repare".
Galerie Foto
Aroganță la adresa Shakirei sau inconștiență? Clara Chia Marti ar fi dansat chiar pe melodia "Te felicito"
Clara Chia ar fi postat un videoclip la scurt timp după lansarea hitului Shakirei, considerat mai mult decât provocator la adresa cântăreței din Columbia.
Mai exact, studenta a apărut dansând pe melodia ”Te felicito”, ultimul hit al Shakirei, iar comentariile nu au întârziat să apară:”Cât tupeu are să danseze pe cântecul Shakirei”, ”Cât de jos poate să coboare această fată?” sau ”Shakira este mai frumoasă decât tine”, au fost doar câteva dintre acestea, potrivit Marca.
Galerie Foto
Este adevărat că video-ul nu a fost postat pe contul oficial al Clarei Chia și este posibil ca melodia să fi fost suprapusă peste imagini cu iubita lui Pique, tocmai pentru a o enerva pe Shakira.
Etichete: gerard pique , shakira , clara chia marti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții