Se înființează naționala de FIFA a României. Când are loc turneul la care FRF selecționează componenții
15.11.2018, 10:52Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
România e pe cale să intre în rândul țărilor care au naționale oficiale de FIFA, cel mai popular joc de fotbal, care se poate juca pe calculator, console TV sau pe telefon. Cei mai buni 4 jucători de la Bucharest Gaming Week vor forma reprezentativa de FIFA a României, recunoscută de Federația Română de Fotbal.
Bucharest Gaming Week, evenimentul desfășurat la Romexpo în perioada 4-9 decembrie 2018 (main eventul va avea loc pe 8-9 decembrie), va avea și un turneu de FIFA destinat celor mai buni jucători din țară, organizat împreună cu FRF, care a făcut anunțul pe site-ul său oficial, frf.ro.
Cei mai buni 4 jucători de FIFA de la Bucharest Gaming Week vor fi selecționați de FRF în naționala României, care pe viitor va participa la turnee amicale contra unor reprezentative de FIFA din alte țări.
Pasionații de jocuri video se pot înscrie la Turneul Național de FIFA, care va oferi cei 16 participanți la evenimentul din decembrie, de la Romexpo. Turneul Național începe pe 17 noiembrie și la el pot participa rezidenții din România, care au împlinit vârsta de 16 ani.
De asemenea, la turneul de FIFA de la Bucharest Gaming Week, Federația Română de Fotbal va oferi și premii celor prezenți la eveniment și va organiza mai multe meciuri demonstrative de fotbal virtual.
La dezvoltarea jocului FIFA, produs de Electronic Arts (studio care are punct de lucru și în București), lucrează și sute de români, ca programatori, producători, designeri, artiști, graficieni, analiști de calitate și animatori.
Foto: frf.ro
Etichete: fifa 19 , bucharest gaming week , nationala de fifa a romaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții