Se construieşte o nouă Polivalentă în România! Anunţul oficial al CNI: cât costă, unde va fi şi ce capacitate va avea
17.12.2018, 18:15Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
O nouă Sală Polivalentă va fi construită în România. Compania Naţională de Investiţii (CNI) a anunţat astăzi că a semnat contractul pentru demararea lucrărilor. Vorbim de o sală de 5000 de locuri, care va costa 14 milioane de euro şi care va fi construită în Constanţa.
Lucrările vor dura 27 de luni, conform caietului de sarcini. La final, sala va putea organiza, printre altele, partide de handbal, baschet şi volei.
Va fi a patra Sală Polivalentă din România
În prezent, ţara noastră dispune de trei săli multifuncţionale la nivel european. Cea mai mare este ”Sala Polivalentă din Cluj-Napoca” (7.227 de locuri). Pe durata FIBA Eurobaschet 2017, sala BT a fost extinsă la aproximativ 9300 de locuri. Polivalenta din Bucureşti are o capacitate de 5300 de locuri, iar cea din Constanţa o va concura. Există o sală multifuncţională şi la Craiova, dar de doar 4200 de locuri.
Se estimează că la Constanţa vor fi aproape 4.000 de locuri în gradene fixe şi peste 1000 de locuri în gradene telescopice. De asemenea, va exista posibilitatea extinderii: aproximativ 800 de locuri, prin amplasarea scaunelor suplimentare, în cadrul activităţilor nonsportive.
Etichete: sala polivalenta , sala polivalenta constanta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții