"Să ai bomba la ușă și să rămâi alături de poporul tău, demn de apreciat!" Președintele Ucrainei, dat exemplu în Liga 1
articol scris de Digi Sport01.03.2022, 07:57
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Situația tensionată care există în aceste zile în Ucraina, acolo unde Rusia și-a trimis armata și a creeat pagube uriașe, atât omenești, cât și materiale, a fost dezbătută și de antrenorul lui Dinamo, Flavius Stoican.
Tehnicianul lui Dinamo a evoluat ca jucător în Ucraina, între 2003 și 2007, atunci când a fost legitimat la Sahtior Donetsk, dar și la Metalurg Donetsk.
Flavius Stoican se declară fan al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski
Flavius Stoican și-a arătat aprecierea față de gestul Federației, care s-a implicat și i-a ajutat pe jucătorii brazilieni să fie evacuați din Ucraina, în contextul războiului declanșat de Rusia.
Tehnicianul nu a rămas impasibil nici la actele de eroism demonstrate de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a refuzat evacuarea și a cerut arme pentru a-și apăra țara.
FCSB nu este singurul club din România care le dă o mână de ajutor celor veniți din țara vecină. Antrenorul lui Dinamo, Flavius Stoican, a afirmat că baza de antrenament de la Săftica este deschisă refugiaţilor din Ucraina.
"Avem loc la Săftica, dacă este nevoie, dormim... vedem cum... punem saltele, găsim soluţii dacă sunt mulţi. Cu siguranţă deschidem uşa pentru fiecare dintre oamenii care au probleme şi mă refer la oamenii din Ucraina. Pentru că sunt oameni cu mult suflet.
Am stat patru ani acolo şi ştiu ce fel de popor este, ştiu ce oameni primitori sunt ca naţie. Ceea ce este de apreciat este acest preşedinte al Ucrainei. Este incredibil să nu pleci când îţi bate bomba la uşă şi tu să rămâi lângă poporul tău. Este ceva de apreciat", a afirmat Flavius Stoican.
Mircea Lucescu, alături de străinii de la Dinamo şi Şahtior, la Mogoşoaia
Galerie Foto
În această dimineaţă, Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo şi cel care s-a implicat în asigurarea condiţiilor pentru drumul de la Kiev la Bucureşti, via Cernăuţi şi Chişinău, i-a vizitat pe străinii care traversează o perioadă de coşmar alături de zecile de milioane de ucraineni atacaţi de ruşi.
Junior Moraes a dezvăluit că a trăit clipe şocante în care ajunseseră să fie 70 de persoane în aceeaşi cameră de hotel şi se bucură că au ajuns cu toţii bine în România, de unde vor pleca imediat spre America de Sud.
Federaţiile română şi moldoveană de fotbal şi UEFA s-au implicat în părăsirea Ucrainei de către fotbaliştii străini ai celor două cluburi. S-a mers cu trenul pe traseul Kiev-Cernăuţi, 11 ore, apoi cu autocarul până Chişinău, alte 10 ore.
În capitala Moldovei, sud-americanii au fost preluaţi de oficiali ai federaţiei de fotbal şi de Arcadie Zaporojanu, de la Dinamo Kiev, si cazaţi pentru câteva ore ca să se spele, să mănânce şi să se odihnească un pic.
Apoi s-a pornit din nou la drum, iar maratonul deplasării s-a încheiat după alte şase ore pe şoselele Moldovei şi ale României.
Etichete: rusia , ucraina , flavius stoican , volodimir zelenski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții