S-au despărțit la două luni după ce anunțau că se gândesc la căsătorie? Gestul care i-a dat de gol
articol scris de Digi Sport16.07.2023, 10:30
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În urmă cu aproximativ două luni, Adrian Cristea (39 de ani), fost jucător la Dinamo și FCSB, a început o relație cu Andreea Roșca.
La scurt timp după ce și-au oficializat legătura, cei doi se gândeau deja la întemeierea unei familii, însă, având în vedere acțiunile lor de pe rețelele sociale, se pare că Adrian Cristea și Andreea Roșca nu mai formează un cuplu.
Galerie Foto
Adrian Cristea și Andreea Roșca s-au despărțit?
Concret, ambii au șters fotografiile în care se afișau împreună, iar tânăra a plecat în vacanță la Paris, în timp ce fostul fotbalist a rămas în Cluj-Napoca pentru un nou proiect la care s-a înhămat.
”Prințul”, așa cum a fost supranumit pe vremea în care era fotbalist activ, are o fetiță cu Denisa Nechifor, de care s-a despărțit în urmă cu câțiva ani.
Andreea Roșca a studiat Dreptul și desfășoară afaceri imobiliare. De asemenea, este pasionată de sport și călătorii.
Andreea Roșca avea planuri mari alături de Adrian Cristea
”Adrian este persoana lângă care m-am regăsit și omul care mă face fericită și mă înțelege. Pot spune că suntem două persoane diferite ca și caracter.
El este mai introvertit, eu sunt mai vulcanică, dar cred că ne completăm foarte bine.
Faptul că avem foarte multe în comun ne ajută enorm. Suntem liniștiți la Cluj, ne iubim și punem bazele unui business împreună.
Amândoi ne dorim o familie și copii și sperăm să fim sănătoși și fericiți și să realizăm tot ce ne dorim împreună”, a spus Andreea Roșca, la sfârșitul lunii mai.
Adrian Cristea, campion cu Dinamo și cu FCSB
Galerie Foto
De-a lungul carierei, Adrian Cristea a jucat la Poli Iași, Dinamo, U Cluj, Petrolul, Standard Liege, FCSB și Concordia Chiajna.
Cu cele două cluburi din București, Adrian Cristea a câștigat câte un titlu, la Dinamo în 2007 și la FCSB în 2014, iar ”Prințul” mai are în palmares și o Cupă a României, câștigată cu Petrolul în 2013.
- 3,2 milioane de euro era cota de piață a lui Cristea în 2009, potrivit Transfermarkt.
Etichete: adrian cristea , andreea rosca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții