Video Exclusiv S-a supărat Cristiano Ronaldo pe Marius Niculae? ”Să vedem”. Care ar fi motivul
articol scris de Digi Sport01.01.2023, 21:24
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Marius Niculae (41 de ani) a avut un discurs destul de acid la adresa lui Cristiano Ronaldo (37 de ani), înainte ca fostul său coleg de la Sporting să semneze cu saudiții de la Al-Nassr.
Marius Niculae, despre Cristiano Ronaldo: ”Să vedem dacă nu s-a supărat după declarațiile mele”
Cristiano Ronaldo va evolua în Arabia Saudită până în vara anului 2025, timp în care va încasa aproximativ 500 de milioane de euro. Cu o săptămână înainte ca transferul să se materializeze, Niculae a transmis că portughezul caută să se îndrepte către o carieră în cinematografie după ce se va lăsa de fotbal, dar a dat și câteva detalii picante despre CR7, din perioada în care erau coechipieri la Lisabona.
Întrebat de moderatorul Andrei Tivilichi dacă așteaptă un tricou de la Cristiano Ronaldo cu însemnele lui Al-Nassr, Marius Niculae a spus, mai în glumă, mai în serios, că așteaptă să afle mai întâi dacă lusitanul ”a pus la suflet” cuvintele sale, care au fost preluate și în presa din străinătate.
”Să vedem dacă nu s-a supărat după declarațiile mele de la Digi, care au apărut și în Spania. Am fost preluat de Record din Portugalia și AS din Spania”, a spus Marius Niculae zâmbind, la emisiunea Digi Gol.
VIDEO Marius Niculae, despre Cristiano Ronaldo
Marius Niculae: ”Cristiano Ronaldo era în lumea lui, nu venea niciodată în oraș”
”Nu era un tip sociabil. Trăgeai de el să iasă împreună cu noi la masă. Era în lumea lui. Se ducea singur la sală, nu zicea să mergem împreună. Uneori, după antrenamente, mai ieșeam cu băieții să mâncăm, să socializăm, dar el nu venea niciodată.
Din punctul meu de vedere, cred că grupul nu l-a mai acceptat, în ultima parte (n.r.- la naționala Portugaliei), după cum îl cunosc. Cu Pepe se știe de când erau mici. Pepe a fost în probe la Sporting, se cunosc de atunci. Pepe cred că este singurul cu care se înțelege la națională. Am văzut niște imagini, Bruno Fernandez l-a evitat puțin.
Au contat foarte mult declarațiile pe care le-a dat în acel interviu care a dus și la despărțirea de United. Cred că va alege Al-Nassr sau America. Cred că vrea să pătrundă în zona aia de filme, de Hollywood, din ce am mai citit și eu.
Ultima oară când am vorbit cu el, zicea că are doi prieteni apropiați, cu care a mai rămas în contact (n.r.- în legătură cu viitorul său în cinematografie)”, a declarat Marius Niculae, la emisiunea Digi Sport Special, pe 22 decembrie.
Etichete: cristiano ronaldo , marius niculae
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții