Roman Abramovich, la negocierile de la Istanbul / Foto: Profimedia

Roman Abramovich iese la atac. Apropiatul lui Vladimir Putin dă UE în judecată și cere despăgubiri

articol scris de Digi Sport
18.07.2022, 12:15
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

Roman Abramovich (55 de ani) este unul dintre apropiații lui Vladimir Putin, președintele Rusiei, țară care a declanșat un conflict militar cu Ucraina pe 24 februarie.

Fostul patron al clubului Chelsea a făcut parte dintre delegația care a negociat pacea între cele două țări, fără de succes însă până acum.

Roman Abramovich contraatacă

Din cauza faptului că este unul dintre oligarhii ruși din cercul de apropiați ai lui Vladimir Putin, Uniunea Europeană și Marea Britanie au aplicat sancțiuni dure care l-au afectat pe miliardar.

Abramovich a avut conturile "înghețate" și chiar și vânzarea clubului Chelsea a avut de suferit, fiind întârziată. Acum miliardarul contraatacă și a dat în judecată Curtea Europeană de Justiție, anunță Nexta.

Rusul cere Uniunii Europene și să i se ridice toate restricțiile care i-au fost impuse. De asemenea, Abramovich vrea și despăgubiri pentru toată "neplăcerea" pe care a trăit-o, în valoare de un milion de euro, sumă care să fie transferată în contul unei fundații caritabile.

Roman Abramovich plătește scump pentru a-și recupera cele două avioane confiscate de americani

Galerie Foto

La începutul lui iunie, două avioane deținute de magnatul rus au fost confiscate de către Ministerul american al Justiției, deoarece au zburat fără permisiune deasupra teritoriului Rusiei, asta după ce americanii au impus mai multe măsuri legate de exporturi. 

Conform presei rusești, Abramovich dorește acum să își recupereze cele două aeronave, estimate la aproape jumătate de miliard de euro (n.r. Boeing 787 Dreamliner și Gulfstream G650ER).

Fostul patron al lui Chelsea va colabora cu firma de avocatură Kobre & Kim în procesul pe care îl va deschide pentru a-și recupera cele două avioane pe care le-ar fi folosit în martie, când a participat la negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina.

Aceeași sursă menționează că Abramovich ar putea ajunge să le plătească un onorariu de aproape 1.900 de euro pe oră celor doi avocați celebri Michael Kim și Michael Sherwin. 

Suma se apropie de un record absolut în Statele Unite ale Americii. Firma care a solicitat cel mai mare onorariu de până acum este Latham & Watkins, cu aproape 2.000 de euro pe oră. 

Roman Abramovich are probleme și cu două yachturi în valoare de un miliard de euro

Galerie Foto

Din cauza sancțiunilor impuse după ce armata rusă a început invazia Ucrainei, Abramovich, a fost nevoit să-și mute de urgență cele două super yachturi într-un port din Turcia.

Între timp, Bermuna (insule ce aparțin Marii Britanii) intenționează să-și retragă steagul sub care ambarcațiunile de lux sunt înregistrate, așa că ele nu vor mai putea naviga.

Pe lângă asta, tot din cauza sancțiunilor, firmele care se ocupă de mentenanță refuză să mai facă această activitate, așa că vasele nu vor mai putea fi nici măcar alimentate, iar personalul lor refuză să mai lucreze din cauza neplății.

Etichete: rusia , ucraina , razboi , roman abramovich


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Serie de explozii în mai multe orașe din Rusia. Principalii suspecți sunt pensionari. Ce s-a întâmplat

O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai multe orașe. Mai mulți suspecți au fost reținuți, informează Ukrainska Pravda.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Mircea Lucescu s-a răzgândit înaintea startului preliminariilor pentru CM 2026

Reacția lui Ruben Amorim, după ce Man. United a fost învinsă la scor de neprezentare pe ”Old Trafford”

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Live Video&Score Tottenham - Liverpool 1-3, ACUM, DGS 2. Radu Drăgușin este titular!

Citeşte şi

Ce a spus selecționerul Ucrainei despre Mudryk, după ce decarul lui Chelsea a fost prins dopat

”Spioana” din Rusia ar fi distrus un ucrainean de prim rang: ”Vrea să-ți dea gradul de căpitan FSB”

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Simona Halep şi-a mărit imperiul imobiliar şi noua ”perlă” a coroanei este la Poiana Braşov. Primele imagini citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”