Exclusiv Reacția lui Ilie Dumitrescu după ce Gabi Balint a suferit un infarct! Mesajul primit de la ”Pele”
21.09.2019, 20:21SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Ilie Dumitrescu a avut o primă reacție după ce prietenul său, Gabi Balint, a suferit un infarct. Analistul Digi Sport a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar starea sa este stabilă, un lucru confirmat și de Dumitrescu.
”Mi-a dat mesaj, am primit semnul de ok. Să nu stea prea mult, să revină aici pentru că avem nevoie de el”, a spus Ilie Dumitrescu, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Ilie Bărbulescu, fostul coleg al lui Balint în marea echipă a roș-albaștrilor, a avut și el cuvinte de spus despre momentele grele prin care acesta a trecut.
"Eram acasă şi am văzut o ştire la televizor cu Balint. În primele 30 de secunde m-a luat deja tremuratul pentru că nu se spunea că a şi scăpat. După ce se spunea că a făcut infarct gândul mi-a fugit imediat şi la Lucică Bălan. Dar al nostru Găboajă a mai marcat încă o dată şi a mai câştigat un alt meci important.
De această dată Găboajă a câştigat meciul cu viaţa”, a spus Bărbulescu, pentru ProSport.
Gabi Balint a suferit un infarct vineri seara
Analistului Digi Sport i s-a făcut rău vineri seară și a decis să meargă pentru investigații la o clinică privată. Diagnosticul a fost clar, suferise un infarct. Gabi a mers imediat la Spitalul Fundeni, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale și i s-au montat 3 stenturi.
Starea fostului internațional este acum una stabilă. El a comunicat cu familia și cu apropiații, după operație.
Etichete: gabi balint , ilie dumitrescu , gabi balint infarct
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții