Exclusiv Reacția lui Adrian Porumboiu după ce UEFA a luat decizia în cazul lui Sebastian Colțescu
articol scris de Digi Sport11.02.2021, 15:57
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul mare arbitru Adrian Porumboiu a comentat pentru digisport.ro decizia UEFA care l-a ablsolvit azi de orice vină pe Sebastian Colțescu, cavaler al fluierului implicat în scandalul de rasism de la meciul PSG - Istanbul Bașakșehir.
Adrian Porumboiu spune că s-a luat o hotărâre firească și consideră că totul a fost o exagerare.
Adrian Porumboiu: "E un lucru bun, e normală această decizie, era totuși o exagerare. E o veste bună pentru el și pentru noi, toți românii"
"E un lucru bun, e normală această decizie, era totuși o exagerare. E o veste bună pentru el și pentru noi, toți românii. El oricum era din alt film în toată acea întâmplare, el plutea, nu știa ce se întâmplă.
Nu pot să spun că mă așteptam la această decizie pentru că și cei de la UEFA sunt imprevizbili. Politica asta la nivel de UEFA e destul de ciudată", a declarat pentru digisport.ro fostul patron al formației SC Vaslui.
Adrian Porumboiu: "Noi nu suntem xenofobi sau rasiști, noi suntem doar fraieri, din păcate"
"Noi, românii, suntem mereu jigniți, iar dacă un românaș scoate ceva, e vai de el. Noi nu suntem xenofobi sau rasiști, noi suntem doar fraieri, din păcate", a spus Adrian Porumboiu, pentru digisport.ro.
Meciul dintre PSG și Istanbul Bașakșehir a fost oprit în minutul 14 după ce Colțescu l-a identificat pe Pierre Webo ca fiind ”ăla negru de acolo”. UEFA nu a considerat că arbitrul român a avut intenția de a fi rasist, astfel că, în urma anchetei, nu a fost penalizat.
Sebastian Colțescu a fost acuzat de rasism de cele două echipe
Meciul PSG - Başakşehir a fost întrerupt în minutul 14 după declanşarea unui incident cu tentă rasistă declanşat de afirmaţia unui component al brigăzii de arbitri.
S-a spus că Sebastian Colţescu l-ar fi indicat într-un mod jignitor pe Pierre Webo, de pe banca tehnică a turcilor, oficial eliminat apoi de Ovidiu Haţegan. Numai că în întregistrarea audio apărută ulterior în mediul online nu pare vocea lui Sebastian Colţescu cea care spune "Ăla negru de acolo. Nu se poate aşa ceva. Ăla negru".
Din înregistrarea audio, cel care foloseşte replica "ăla negru de acolo" pare mai degrabă "asistentul" Octavian Şovre, unul dintre colaboratorii lui Haţegan la meciurile internaţionale.
Etichete: adrian porumboiu , sebastian coltescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții