Foto Răzvan Raț a schimbat prefixul și și-a făcut cadou un nou Ferrari! Al șaselea astfel de bolid din garajul personal
articol scris de Digi Sport26.05.2021, 17:51
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Răzvan Raț împlinește astăzi 40 de ani și și-a făcut cadou un nou bolid Ferrari, al șaselea din colecția personală. Mare admirator al mărcii de lux italiene, fostul internațional a plătit peste 350.000 de dolari pentru cea mai nouă "bijuterie" din garaj.
După o carieră de invidiat, cu 20 de trofee în palmares, Răzvan Raț, al patrulea cel mai selecționat jucător din istoria echipei naționale a României, "s-a pus la adăpost" din punct de vedere financiar și își permite să-și alimenteze pasiunea pentru bolizii de lux. În ziua în care a împlinit 40 de ani, fostul fundaș lateral și-a achiziționat un Ferrari 488 Pista Spider.
- 113 selecții a adunat Răzvan Raț la echipa națională a României
Răzvan Raț, cadou de lux la împlinirea a 40 de ani. În garajul fostului internațional a apărut al șaselea Ferrari
Cu viteză maximă de 340 de kilometri/oră, noul Ferrari al lui Răzvan Raț dezvoltă 720 de cai putere și poate ajunge la 100 de kilometri/oră în doar 2,8 secunde. După 15 ani petrecuți la formații din străinătate, fostul fundaș își poate permite lejer achiziționarea unui astfel de bolid, evaluat la peste 350.000 de dolari.
- Rapid, FCM Bacău, Șahtior Donețk, West Ham, Rayo Vallecano, PAOK și ASU Poli Timișoara sunt echipele la care a evoluat Răzvan Raț
- 20 de trofee, printre care Cupa UEFA, 7 titluri de campion al Ucrainei și 2 în Liga 1, a cucerit Raț
Cum a început pasiunea lui Răzvan Raț pentru Ferrari
Răzvan Raț a dezvăluit că admirația pentru modelele Ferrari a început încă de pe vremea când Michael Schumacher scria istorie în monopostul Scuderiei italiene în Formula 1. Cu toate acestea, fotbalistul nu s-a hazardat și a așteptat
"Tot ce însemna Formula 1, era legat de Ferrari şi de Schumacher, aşa a plecat pasiunea pentru Ferrari. Mi-am propus, am avut un vis, ca atunci când voi ajunge un fotbalist de top, şi îmi pot permite, să îmi cumpăr o maşină Ferrari şi roşie.
S-a întâmplat acest lucru, nu înainte de a mă pune la adăpost, adică să nu ajung să dorm în masină. Să mă pun la adăpost din punct de vedere financiar. Primul meu Ferrari l-am cumpărat în 2008. Sincer să vă spun mi-l puteam permite din 2003, dar nu a fost cazul.
Sincer, am avut şi buni sfătuitori. Acest lucru este un moft, un moft scump până la urmă, dar mi-l pot permite şi nu sufăr din punct de vedere financiar. Acest lucru îmi dă senzaţia plăcută că nu am muncit degeaba", a declarat Răzvan Raț, în urmă cu câteva luni, pentru as.ro.
Etichete: razvan rat , razvan rat 40 de ani , razvan rat ferrari , razvan rat cadou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții