"Am făcut-o din gelozie!" Ce spune Lamine Diaby-Fadiga, după ce i-a furat ceasul de 70.000 € lui Dolberg
04.10.2019, 09:41SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Lamine Diaby-Fadiga (18 ani), jucătorul care i-a furat ceasul de 70.000 de euro lui Kasper Dolberg (21 de ani), a avut o primă reacție după evenimentul atât de discutat. Fotbalistul a fost dat afară de la Nice, echipa la care evolua încă de când era copil și a explicat, pe Instagram, de ce a făcut gestul care l-a costat locul la clubul pe care îl iubește.
"După o furtună mediatică fără precedent pentru mine, am decis să explic care a fost situația, așa că am apelat la acest comunicat. Vreau să îmi prezint scuzele suporterilor care m-au primit cu atâta căldură încă de când am îmbrăcat pentru prima dată tricoul lui Nice, pe mine, un băiat din zonă care a ajuns la acest club când avea doar 14 ani.
Reacția lor a fost pe măsura dezamăgirii pe care au simțit-o față de gestul meu, așa că vreau să ofer niște explicații.
Am purtat cu mare mândrie, sezonul trecut, tricoul echipei pe care am susținut-o încă din copilărie. Am fost ținut departe de gazon timp de mai multe luni, din cauza unei accidentări, iar revenirea mea a fost umbrită de un cartonaș roșu pe care l-am primit într-un meci cu echipa de U19.
Am fost afectat de modul în care a fost adus și prezentat Kasper Dolberg la echipă, am fost afectat de aura din jurul său. Nu am făcut ce am făcut cu un motiv anume, ci, poate, din puțină gelozie. În loc să mă lupt cu el pe teren, am fost laș și am făcut acest gest.
Gestul meu a venit ca urmare a frustrării și a faptului că m-am simțit desconsiderat. Sigur, am doar 18 ani, dar vârsta mea nu scuză nimic din ce am făcut.
Mi-am cerut scuze în fața lui Kasper, în fața domnului Fournier, directorul general al clubului, în fața lui Patrick Vieira, antrenorul meu și față de Dante, căpitanul meu. Mi-am luat și angajamentul de a-l despăgubi în totalitate pe Kasper.
Îi doresc să reușească la Nice și în întreaga carieră. Poate cândva ne vom întâlni din nou pe teren, iar acest eveniment va fi doar o amintire urâtă.
Oricum, eu am fost dat afară de la clubul alături de care mi-am dorit mereu să reușesc, iar pentru mine aceasta este cea mai mare pedeapsă", a fost comunicatul lui Lamine Diaby-Fadiga.
Kasper Dolberg a făcut plângere la poliţie împotriva lui Lamine Diaby-Fadiga
Danezul Dolberg a făcut plângere la poliţie după ce a constatat dispariţia ceasului din vestiar, pe 16 septembrie.
Nice a anunţat marţi că i-a reziliat contractul lui Diaby-Fadiga,"internaţional" francez Under 18, după ce acesta a recunoscut furtul.
''Dincolo de orice aspect sportiv şi financiar, Nice nu va accepta un asemenea comportament care trădează încrederea care uneşte toţi angajaţii clubului şi toţi membrii familiei <Rouge et Noir>'', a fost comunicatul grupării de pe Coasta de Azur.
Dolberg a fost transferat de Nice în această vară de la Ajax, în timp ce Diaby-Fadiga juca de trei ani la clubul de pe Allianz Riviera.
Nice i-a reziliat contractul lui Lamine Diaby-Fadiga
Clubul de pe Coasta de Azur a emis marți un comunicat de presă în care a anunțat că i-a reziliat contractul lui Lamine Diaby-Fadiga, după ce a recunoscut furtul.
Tot cotidianul L'Equipe a anunțat că atât Nice, cât și Kasper Dolberg, își vor retrage plângerea făcută la Poliție împotriva lui Fadiga, pentru furtul de acum două săptămâni.
Etichete: nice , kasper dolberg , lamine diaby fadiga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții