Michael Schumacher, după Marele Premiu al Japoniei, din 2000 / Foto: Profimedia

Prima postare pe contul oficial al lui Michael Schumacher, după o lungă perioadă de timp. Reacții "în lanț" ale fanilor

articol scris de Digi Sport
16.10.2024, 11:47
  • Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS 1

  • Media: Fotbal European, miercuri, 17:30, DGS 1

Michael Schumacher (55 de ani) nu a mai apărut în public din decembrie 2013, când a fost victima unui grav accident de schi la Meribel, în Alpii francezi, iar de atunci familia sa a păstrat secretul în privinţa stării sale de sănătate.

Prima postare pe conturile lui Michael Schumacher, după o pauză de 5 luni

Galerie Foto

Pe contul oficial de Instagram al marelui campion de Formula 1 a apărut prima postare, după o pauză de 5 luni, informează gbnews.com.

Asta s-a întâmplat la câteva zile după ce presa internațională a scris că Michael Schumacher ”a avut prima apariție publică” după accidentul de schi din 2013.

Pe contul septlului campion mondial din F1 a fost postat un clip cu imagini din 2000, după victoria de la Grand Prix-ul Japoniei.

"Emoții explozive. Grand Prix-ul Japoniei, primul titlu mondial cu Scuderia Ferrari. OTD 2000", este textul postat alături de imaginile de mai jos.

Contul de Instagram al lui Michael Schumacher ar fi controlat de familia acestuia, scrie sursa citată.

Fanii campionului german au reacționat imediat: postarea a adunat aproape 100.000 de aprecieri într-o săptămână și peste 500 de mesaje de susținere pentru legendarul Michael Schumacher.

Pe 29 decembrie 2024 se împlinesc 11 ani de la teribilul accident suferit la schi de către celebrul pilot de Formula 1Michael Schumacher.

Germanul a suferit două intervenții chirurgicale și a stat 6 luni în comă. El s-a trezit în iunie 2014, dar, din acel moment, familia ține totul secret și chiar a angajat un avocat care să-i protejeze dreptul la intimitate.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Michael Schumacher (@michaelschumacher)

Ce se știe, de fapt, despre Michael Schumacher. "Un mister care a durat 11 ani"

În ultimele zile, presa internațională a scris că Michael Schumacher (55 de ani) ”a avut prima apariție publică” după accidentul de schi din 2013.

Jurnaliștii de la Daily Sports au publicat un material cu titlul "Ce se știe despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher? Un mister care a durat 11 ani".

"În ultimii 11 ani, viața lui Michael Schumacher a fost învăluită în mister. Nimeni din afara cercului apropiaților nu a văzut imagini cu fostul campion mondial de Formula 1.

În repetate rânduri, familia lui Michael Schumacher a fost victima șantajului, din partea mai multor persoane care susțineau că dețin poze cu fostul pilot de Formula 1, pe care urmeză să le publice în mediul online. Aceste amenințări nu s-au materializat, însă, niciodată. Poliția și-a făcut datoria, iar cei responsabili de aceste amenințări plătesc.

Chiar și așa, recent s-a întâmplat ceva surprinzător. După o lungă perioadă fără niciun fel de informații, dar și după ce familia a confirmat faptul că fostul pilot este paralizat (n.r. în documentarul lansat pe o celebră platformă de streaming), s-a scris că Michael ar fi avut prima apariție publică, la nunta fiicei sale, Gina, de la Mallorca.

Nu e deloc surprinzător că unii s-au îndoit de veridicitatea acestor informații. Jussi Posti a explicat de ce Michael Schumacher nu ar fi putut să participe la nunta fiicei sale.", notează sursa citată.

La câteva zile de la nunta Ginei Schumacher, Jussi Posti, șeful departamentului de neurochirurgie și leziuni cerebrale de la Spitalul Universitar din Turku, Finlanda, a declarat că, cel mai probabil, starea de sănătate nu i-a permis lui Schumacher să asiste la nuntă.

Pe baza informațiilor disponibile, nu cred că duce o viață foarte activă. Totul indică faptul că nu se simte bine. Cei mai mulți dintre oamenii imobilizați la pat devin atât de fragili și înțepeniți încât nu mai este posibil să-i scoată din pat după mulți ani.

Probabil a fost în aceeași stare în ultimul deceniu. Mă îndoiesc că ceva s-a schimbat brusc în această perioadă. De obicei, pacienții recuperează ceea ce pot recupera într-un interval de până la doi ani, iar apoi nivelul de recuperare este de obicei limitat”, a transmis neurochirurgul finlandez, citat de Marca.

De asemenea, Elisabetta Gregoraci, fosta parteneră a lui Flavio Briatore, fostul șef Formula 1, știe care e singurul mod prin care Michael Schumacher comunică.

Michael nu vorbește, comunică doar cu ochii lui. Doar trei oameni îl pot vizita și eu știu cine sunt ei. Ei s-au mutat în Spania și soția lui Michael i-a organizat un spital în casă”, a declarat Elisabetta Gregoraci, potrivit Daily Star.

Detalii despre presupusa apariție a lui Michael Schumacher la nuntă nu au apărut și e foarte probabil să nu apară. Despre fotografii de la eveniment nici nu poate fi vorba, întrucât invitaților le-a fost impus să-și lase telefoanele la intrare.

Au apărut imaginile de la evenimentul în care ”Michael Schumacher a avut prima apariție publică” după 11 ani

Galerie Foto

Michael Schumacher (55 de ani) ”a avut prima apariție publică” după accidentul de schi din 2013, scrie presa internațională.

Britanicii de la Daily Mail notează că fostul mare pilotul din Formula 1 a fost prezent, fără să detalieze modul sau starea germanului, la nunta fiicei sale Gina, care s-a căsătorit în weekend cu omul de afaceri german Iain Bethke.

Invitații de la nunta care a avut loc în Mallorca, unde familia Schumacher deține o vilă, au avut de respectat o regulă clară: fără telefoane mobile! Dispozitivele au fost lăsate la intrare, pentru ca invitații să nu fie tentați să facă poze.

Totuși, unii paparazzi au reușit să imortalizeze, de la distanță, câteva momente de la nunta Ginei Schumacher, iar fotografiile au apărut acum pe rețelele sociale.

Michael Schumacher, 7 titluri mondiale în Formula 1

Marele campion din Formula 1 a suferit un accident cumplit la schi, în stațiunea Meribel, din Alpii francezi. Pe 29 decembrie 2013, fostul pilot de la Ferrari s-a lovit cu capul de o stâncă și a fost transportat de urgență la spitalul din Grenoble, unde a fost ținut în comă timp de 6 luni.

De atunci și până în prezent, Michael Schumacher a intrat într-un proces de recuperare, însă progresele au fost minime.

Michel Schumarcher a disputat 306 Mari Premii de Formula 1 pe parcursul carierei sale, obţinând în total 91 de victorii, între 1991 şi 2012.

El a cucerit de şapte ori titlul de campion mondial în cea mai puternică competiţie automobilistică a planetei, în 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004, primele două cu echipa Benetton iar celelalte cinci cu scuderia Ferrari.

Etichete: michael schumacher


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O mamă a impresionat pelerinii, la Sf Parascheva: „Strâng sticle, să poată merge copilul meu la școală, să nu fie ca mine, cu 4 clase!”

O mamă a impresionat pelerinii, la Sf Parascheva: „Strâng sticle, să poată merge copilul meu la școală, să nu fie ca mine, cu 4 clase!”

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Elvețienii au trecut la acuzații, după ce România U21 i-a lăsat acasă la EURO 2025: "Scandalos!"

Presa din Elveția a reacționat, după ce România U21 a câștigat grupa din preliminariile EURO 2025

Foto Lituania - România 1-2. Succes chinuit la Kaunas. ”Tricolorii”, victorii pe bandă rulantă în Liga Națiunilor

Primele detalii ies la iveală! Imaginile surprinse cu Mbappe la Stockholm, unde a fost acuzat de viol. Ce au aflat suedezii

Video Exclusiv Mircea Lucescu le-a spus în față: ”Voi ați dus echipa asta în liga a treia!”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce au scris italienii despre Răzvan Marin, după ce a ajuns la 4 goluri în ultimele 4 meciuri pentru România

Ce lovitură! Un club mare din Europa, pe punctul de a fi suspendat din toate competițiile

"La prima vedere, pare o glumă!" Secretarul general și contabilul-șef de la FRC ar fi primit premii mai mari decât David Popovici

Daniel Pancu se așteaptă să primească o mare lovitură de la UEFA, după scandalul făcut în Giulești

Citeşte şi

Starea de sănătate a lui Michael Schumacher, "un mister care a durat 11 ani"

Foto Au apărut imaginile de la evenimentul în care ”Michael Schumacher a avut prima apariție publică” după 11 ani

PEROZO tânără de 29 de ani a fost desemnată Miss BumBum 2024: „Încă sunt în stare de șoc, este un vis împlinit!”

FILM NOWAl Pacino și-a pierdut de două ori averea, în ciuda faptului că avea o carieră înfloritoare: „Nu am înțeles cum funcționează banii”

Lotul României U21 la EURO: câți jucători de la FCSB, Dinamo și Rapid convoacă Daniel Pancu! ”Aceasta este lista acum” citeşte ştirea pe Prosport.ro

"Cea mai tare acțiune din istoria echipelor naționale românești" Faza care i-a năucit pe adversari VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

Soldatul care a luptat 30 de ani în al Doilea Război Mondial citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mădălina Ghenea, imaginea perfecțiunii într-o ținută super mulată. Fanii, impresionați: „Cea mai frumoasă femeie!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mădălina Ghenea, imaginea perfecțiunii într-o ținută super mulată. Fanii, impresionați: „Cea mai frumoasă femeie!”

Digi World

Tehnica simplă de introdus în dietă pentru a slăbi și a spori longevitatea. Mare atenție pentru a nu o duce la extreme

Digi Animal World

Momentul incredibil când un câine scapă din ghearele unui vultur pleșuv. Imaginile au devenit virale