Prima lovitură pentru Pique! Decizia radicală luată de Shakira după anunțul oficial al despărțirii
articol scris de Digi Sport04.06.2022, 15:11
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Shakira (45) și Gerard Pique (35) și-au anunțat oficial despărțirea, după 12 ani de relație.
Shakira și Gerard Pique se despart. Principala problemă: custodia copiilor
Galerie Foto
Zvonurile privind "ruptura" dintre cei doi au circulat în ultimele zile în presa din Spania, motivul fiind presupusa infidelitate a fotbalistului Barcelonei.
Shakira și Gerard Pique au anunțat, într-un comunicat publicat de Mundo Deportivo, că urmează să se despartă.
Marca scrie ce urmează după decizia radicală luată de unul dintre cele mai celebre cupluri din lume. Sursa citată anunță că principala problemă în acest moment este custodia copiilor. Shakira și Pique au făcut deja demersurile pentru separare și vor începe procesul în privința celor doi copii, Sasha (7 ani) și Milan (9 ani).
"Nu mai există cale de întoarcere: cântăreața columbiană fotbalistul Barcelonei au început procesul de separare în Barcelona. Cei doi nu au reușit să depășească ultima criză, în ciuda faptului că au o relație de 12 ani. Shakira și Pique și-au angajat deja avocați și au început procesul.
Nu sunt căsătoriți, dar au de împărțit multe lucruri. Sursele noastre susțin că niciuna dintre părți nu pretinde bani de la cealaltă, dar vor urma multe probleme, principalele fiind legate de custodia copiilor.", scrie Informalia El Economista, citată de Marca.
Prima decizie luată de Shakira: pleacă din Spania, împreună cu cei doi băieți
Galerie Foto
După anunțul oficial al despărțirii, prima decizie luată de celebra cântăreață este aceea de a se muta în altă țară. Sursa citată scrie că Shakira va pleca din Spania, împreună cu cei doi copii.
"Artista nu vrea să continue să stea la Barcelona. Nu are prieteni sau rude acolo, în afară de cei din partea lui Pique. Mai mult de atât, Fiscul este pe urmele ei de câțiva ani, așa că Shakira a decis să se mute în altă țară. Împreună cu copiii ei, bineînțeles.", mai scriu spaniolii.
Custodia copiilor este cea mai mare problemă întâmpinată de cei doi în procesul de despărțire, în condițiile în care Gerard Pique nu vrea să se separe de cei doi băieți. Fotbalistul nu vede niciun motiv pentru ca Sasha și Milan să plece din Barcelona, oraș în care au trăit toată viața.
Niciunul dintre Shakira și Pique nu vrea să renunțe la custodie în acest moment și lucrurile se pot complica, dacă cei doi nu vor ajunge la un consens în această privință.
Etichete: shakira , divort , gerard piqyue
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții