Video Poveste spumoasă cu Florin Prunea şi Regele Cioabă: "Nu sunt. Nu sunt ţigan". "Du-te, bă, de aici! Cum nu eşti?"
07.10.2019, 11:02SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
O parte a galeriei lui Dinamo continuă să-l conteste pe Florin Prunea, managerul echipei din Şoseaua Ştefan Cel Mare. În ciuda faptului că după venirea lui Dusan Uhrin lucrurile sunt pe drumul cel bun la echipă, fostul portar a avut chiar un banner "dedicat" la meciul de pe Arena Naţională, în care era făcut ţigan. La meci, atmosfera creată de cele două galerii a fost una superbă, cu excepţia exceselor de la final.
Prezent în emisiunea Digi Sport Matinal, Prunea a spus că nu s-a supărat, mai ales că ştia, fusese anunţat că va fi înjurat din primul minut.
"Sunt astfel de manifestări ale unora. Eu prefer să remarc faptul că fanii merg peste tot cu echipa şi cheltuie bani ca să susţină pe Dinamo", a spus Prunea.
Regele Cioabă i-a invitat pe Florin Prunea şi Ilie Dumitrescu la un congres al ţiganilor
Legat de atacul rasist afişat la meciul FCSB - Dinamo 1-1, Florin Prunea a povestit o situaţie care a stârnit hohote de râs în platou.
"Veneam nu ştiu de unde. Plecam înspre Cluj să-mi iau familia. De la Craiova. Şi am oprit acolo, nu ştiu cum îi spune, unde sunt sandwich-uri şi cafea. În intersecţie. Când, la un moment dat opreşte un Mercedes, d-ăla mare, balenă, când, cine coboară din el? Cioabă. Regele Cioabă şi vine direct spre mine.
'Florine, bună seara, de când vreau să vorbesc cu tine'. Nu, nu i-am zis Majestate, ha, ha! 'Pot să stau şi eu cu tine să bem o cafea?' Vă rog! 'Bă, Florine, tu ştii de când vreau să discut cu tine? Dom'ne, vreau să vorbesc şi cu Ilie Dumitrescu, veniţi, dom'ne la un congres de-al nostru, ca să vă dăm exemple din etnia noastră'.
Păi, eu nu sunt, i-am zis. 'Cum nu eşti?' Nu sunt ţigan. 'Du-te, bă, de aici, cum nu eşti? Florine, v-am pregătit şi două inele, două ghiuluri mari, că nu veniţi aşa... Cu numele voastre scrise, cu tot, să vi le oferim'. Nu ştiu, dom ne, vorbeşte şi cu Ilie, dar eu nu vin pentru că nu sunt. Asta aşa, ca fapt divers", a povestit Prunea.
Etichete: florin prunea , regele cioabă , congresul tiganilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții