Plângere penală împotriva lui George Ogăraru. S-ar fi folosit de poziţia sa la Steaua împotriva unui copil de 14 ani
articol scris de Digi Sport04.10.2022, 11:58
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul fotbalist George Ogăraru (42 de ani), managerul Centrului de Copii şi Juniori de la CSA Steaua, se confruntă cu acuzaţii deosebit de grave, iar acum ar urma să fie făcută împotriva lui o a doua plângere penală.
Plângere penală împotriva lui George Ogăraru
Familia unui junior de la CSA Steaua îl acuză pe oficialul roş-albaştrilor că l-a dat afară pe unul dintre copii, căruia i-a adus şi acuze foarte grave.
Motivul deciziei luate de fostul fotbalist al Stelei ar fi legat de un incident petrecut între F.T. şi A.O., colegi de şcoală, acesta din urmă având o legături de rudenie cu Ogăraru.
Incidentul a fost prezentat ca fiind provocat de faţă cu restul copiilor prezenţi la antrenament şi cu antrenorii Mihai Chiriţă şi Lajos Sătmăreanu.
Este vorba despre un copil de 14 ani, despre care mama lui spune că a intrat "într-o stare de anxietate" după tot acest incident. Ogăraru l-ar fi acuzat pe junior de furt, agresiune şi de probleme repetate cu poliţia.
Ogărau ar fi dat afară de la Steaua un junior, după o altercaţie a acestuia din urmă cu nepotul său
Din informaţiile prezentate la Realitatea Sportivă, după ce părinţii lui F.T au depus reclamaţie la Secţia de Poliţie 22 din Capitală, Ogăraru ar fi fost chemat pentru declaraţii şi şi-ar fi cerut scuze.
Le-ar fi comunicat părinţilor că totul este în regulă, iar plângerea a fost retrasă. Ulterior, însă, George Ogăraru l-a dat afară pe copil de la club.
Etichete: george ogararu , plangee penala george ogararu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții